Cu o prăjină mare,
Ţăranul gâşte de vânzare
Mâna la târg.
Şi drept să zic:
Category
Arăt: 211 - 220 din 243 REZULTATE
Fabule
Fabulele sunt povești scurte cu o morală (Fabule), care au fost populare încă din antichitate. Acestea sunt adesea scrise sub forma de versuri și prezintă animale și păsări care vorbesc și au trăsături umane, oferind o modalitate interesantă de a transmite învățături și valori morale pentru copii și adulți deopotrivă.
În literatura română, fabulele au fost introduse de poetul Grigore Alexandrescu în secolul al XIX-lea, care a scris fabule cu animale și păsări precum „Leul, ursul și vulpea” sau „Păsările”. Acestea au devenit foarte populare în rândul publicului și au inspirat și alți autori să scrie astfel de povești.
Fabulele în limba română oferă o modalitate accesibilă și atractivă de a învăța despre valori precum încrederea în sine, toleranța, muncă și respectul față de ceilalți. Acestea pot fi citite în școli sau acasă, fiind o resursă valoroasă pentru educatori și părinți.
Printre cele mai populare fabule din literatura română se numără „Greierele și furnica” și „Câinele și carul”, ambele scrise de Grigore Alexandrescu. Acestea prezintă o lecție importantă despre importanța muncii și planificării în viață.
Fabulele au un impact puternic asupra dezvoltării copiilor, ajutându-i să înțeleagă valorile morale și să dezvolte empatie și înțelegere față de ceilalți. Acestea pot fi o resursă valoroasă pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să își îmbunătățească vocabularul, prin intermediul personajelor și al dialogurilor din poveste.
În concluzie, fabulele în limba română sunt o resursă valoroasă pentru educatori și părinți, oferind o modalitate interesantă și accesibilă de a învăța copiii despre valorile morale și despre lumea din jurul lor. Prin intermediul fabulelor, copiii pot învăța să comunice mai bine, să dezvolte empatie și să își îmbunătățească vocabularul, pregătindu-i astfel pentru o viață de succes și împlinită.
Galbenul de Alecu Donici
Ţăranul au găsit un galben ruginit,
Pe care lui îi da destui bani de argint.
Dar el au zis în sine:
„Să-l schimb aşa nu-i bine.
Furnica de Alecu Donici
O furnică de soi mică,
Iar de inimă prea mare,
Adusese furnicarul într-o nespusă mirare
Frunzele şi rădăcina de Alecu Donici
Într-o zi de vară, lină, călduroasă,
Răspândind în vale umbră răcoroasă,
Frunzele pe arbor vesel dănţuiau
Şi cu zefiraşii astfel se şopteau:
Florile de Alecu Donici
La nişte case mari, în oale prea bogate,
Sta falnic pe fereşti,
Pe lângă flori fireşti,
Şi cele prelucrate
De mâine omeneşti.
Fierul şi argintul de Alecu Donici
Nu ai cuget, eşti un rău!
Tu te-ai făcut ciocan, tu te-ai făcut ilău.
Şi-n mine baţi fără cruţare!
Elefantul în domnie de Alecu Donici
Cine-i tare şi mare,
Dar minte nu prea are,
Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie.
Două poloboace de Alecu Donici
Un poloboc cu vin
Mergea în car pe drum, încet şi foarte lin;
Iar altul cu deşert, las’ că venea mai tare.
Două mance şi un copil de Alecu Donici
În vremile trecute o jupâneasă mare
Născu un făt-frumos.
Copilul cât se poate era de sănătos;
Dar pentru ca să aibă mai bună căutare,
Cucoana două mance pe lângă dâns’ ţinea
Doi raci de Alecu Donici
Ei, vezi, mă rog, ce nătărău!
Tot înapoi se dă.
Aşa un rac pe fiul său
Odată ocără.