Două muşte sprintenele
În ţări străine porneau
Şi pe albină cu ele
Cam astfel o îmbiau:
– Hai să mergem, surioară!
Fabule
Fabulele sunt povești scurte cu o morală (Fabule), care au fost populare încă din antichitate. Acestea sunt adesea scrise sub forma de versuri și prezintă animale și păsări care vorbesc și au trăsături umane, oferind o modalitate interesantă de a transmite învățături și valori morale pentru copii și adulți deopotrivă.
În literatura română, fabulele au fost introduse de poetul Grigore Alexandrescu în secolul al XIX-lea, care a scris fabule cu animale și păsări precum „Leul, ursul și vulpea” sau „Păsările”. Acestea au devenit foarte populare în rândul publicului și au inspirat și alți autori să scrie astfel de povești.
Fabulele în limba română oferă o modalitate accesibilă și atractivă de a învăța despre valori precum încrederea în sine, toleranța, muncă și respectul față de ceilalți. Acestea pot fi citite în școli sau acasă, fiind o resursă valoroasă pentru educatori și părinți.
Printre cele mai populare fabule din literatura română se numără „Greierele și furnica” și „Câinele și carul”, ambele scrise de Grigore Alexandrescu. Acestea prezintă o lecție importantă despre importanța muncii și planificării în viață.
Fabulele au un impact puternic asupra dezvoltării copiilor, ajutându-i să înțeleagă valorile morale și să dezvolte empatie și înțelegere față de ceilalți. Acestea pot fi o resursă valoroasă pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să își îmbunătățească vocabularul, prin intermediul personajelor și al dialogurilor din poveste.
În concluzie, fabulele în limba română sunt o resursă valoroasă pentru educatori și părinți, oferind o modalitate interesantă și accesibilă de a învăța copiii despre valorile morale și despre lumea din jurul lor. Prin intermediul fabulelor, copiii pot învăța să comunice mai bine, să dezvolte empatie și să își îmbunătățească vocabularul, pregătindu-i astfel pentru o viață de succes și împlinită.
Musca de Alecu Donici
De la arat un plug
Venea încet spre casă
Şi, la un bou pe jug,
O muscă se-aşezase.
Muntele de Alecu Donici
Un munte se trudea de facere cumplit.
Trei zile au vuit,
Încât se clătina pământul de sub el;
Dar în sfârşit s-au desfăcut
Morarul de Alecu Donici
În iaz, la iezătură,
S-au arătat spărtură.
Dar nu era deodată
Atât de însemnată.
Momiţa şi oglinda de Alecu Donici
În oglindă o momiţă
Chipul îşi văzu odată.
La a sa tovărăşiţă
Face semne şi-i arată.
Momiţa şi două mâţe de Alecu Donici
În a momiţelor ţară
(Ce mai nu are hotară)
Odată judecătoare
Era o momiţă, care
Măgarul şi privighetoarea de Alecu Donici
Măgarul au văzut pe o privighetoare.
– Prieteno, i-au zis, mă rog să mă asculţi:
Eu tot am auzit o vorbă de la mulţi,
Măgarul de Alecu Donici
La un ţăran era o vită de măgar,
Cu care el la toţi se lăuda;
Căci în părerea lui prea bine se purta.
Lupul şi şoarecul de Alecu Donici
Din turmă lupul sur o oaie au răpit.
În codru s-au ascuns
Şi pe mâncat s-au pus.
Lupul şi motanul de Alecu Donici
Un lup odată au intrat,
De frică, nu de voie bună,
Scăpând viaţa, la un sat.
El se gonea din urmă