Un zmeu cu-o coadă lungă şi cu-o zbârnâitoare
De tot răsunătoare,
Văzându-se odată sub nouri ridicat,
La fluturul din vale, acestea au strigat:
Fabule
Fabulele sunt povești scurte cu o morală (Fabule), care au fost populare încă din antichitate. Acestea sunt adesea scrise sub forma de versuri și prezintă animale și păsări care vorbesc și au trăsături umane, oferind o modalitate interesantă de a transmite învățături și valori morale pentru copii și adulți deopotrivă.
În literatura română, fabulele au fost introduse de poetul Grigore Alexandrescu în secolul al XIX-lea, care a scris fabule cu animale și păsări precum „Leul, ursul și vulpea” sau „Păsările”. Acestea au devenit foarte populare în rândul publicului și au inspirat și alți autori să scrie astfel de povești.
Fabulele în limba română oferă o modalitate accesibilă și atractivă de a învăța despre valori precum încrederea în sine, toleranța, muncă și respectul față de ceilalți. Acestea pot fi citite în școli sau acasă, fiind o resursă valoroasă pentru educatori și părinți.
Printre cele mai populare fabule din literatura română se numără „Greierele și furnica” și „Câinele și carul”, ambele scrise de Grigore Alexandrescu. Acestea prezintă o lecție importantă despre importanța muncii și planificării în viață.
Fabulele au un impact puternic asupra dezvoltării copiilor, ajutându-i să înțeleagă valorile morale și să dezvolte empatie și înțelegere față de ceilalți. Acestea pot fi o resursă valoroasă pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să își îmbunătățească vocabularul, prin intermediul personajelor și al dialogurilor din poveste.
În concluzie, fabulele în limba română sunt o resursă valoroasă pentru educatori și părinți, oferind o modalitate interesantă și accesibilă de a învăța copiii despre valorile morale și despre lumea din jurul lor. Prin intermediul fabulelor, copiii pot învăța să comunice mai bine, să dezvolte empatie și să își îmbunătățească vocabularul, pregătindu-i astfel pentru o viață de succes și împlinită.
Vulturul şi paingul de Alecu Donici
Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău
Întinse zborul său.
Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se aşează
Şi lumea dedesubt privind, se desfătează.
Vulturul şi albina de Alecu Donici
O, cât sunt de fericiţi
Cei de soarta lor slăviţi!
Căci ei şi spre fapta mare
Au a slavei îndemnare.
Vulpea şi măgarul de Alecu Donici
Mintiosule! de unde vii?
O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat.
Drept de la leu, de vrei să ştii;
Am fost să-l văd şi m-am mirat
Vulpea şi bursucul de Alecu Donici
Da dincotro şi unde
Alergi tu aşa iute?
Bursucul întâlnind pe vulpe-au întrebat.
Oh, dragă cumătre, am dat peste păcat,
Vulpea pedepsită de Alecu Donici
O vulpe la ţăran se înnădis-odată
La păsări în poiată.
Cu-acea deprindere şi iarna pe omăt,
Ea noaptea au venit flămândă la ospăt,
Vulpea în livadă de Alecu Donici
O vulpe au intrat odată
Flămândă în livadă.
Şi poamele văzând, frumoase, coapte bine,
S-au bucurat prea mult în sine,
Vulpea duioasă de Alecu Donici
În timpul primăverii un tânăr vânător
Ucise-o păsăruică; şi prin a lui urmare
Făcu un rău mai mare,
Căci puii ei rămase sărmani în cuibuşor!
Veveriţa de Alecu Donici
Veveriţa cu crenguţa
De mulţi ani slujea la leu;
Slujba cere stăruinţă
Şi este lucru cam greu
A fi deştept, cu simţire.
Vărul primare de Alecu Donici
Sub laviţe-n cămară
Toţi şoarecii de frunte făcuse-odinioară
Sfat mare între ei,
La care hotărâse cu multă scumpătate,