Casa de nebuni de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a scris poezia „Casa de nebuni” în timp ce se afla internat într-un spital de psihiatrie din București. Poetul a fost internat după ce a suferit un accident vascular cerebral care l-a afectat grav, iar internarea sa a fost descrisă drept una voluntară. În poezie, Păunescu vorbește despre experiența sa în spital și despre starea sa psihică, precum și despre stigmatizarea celor care suferă de boli psihice în societate. Poezia a stârnit controverse la momentul publicării sale, fiind criticată pentru modul în care prezintă pacienții cu probleme psihice.

---

In ultimele zile ale iubirii noastre,
Eu îți spuneam cuvinte și tu, cu ochii uzi,
Păreai neputincioasă și să le mai auzi
Și mă temeam să caut sau să presimt dezastre.

Și-n noaptea dinaintea plecării spre niciunde
Eu îți strigam că ninge, plângând la telefon,
Și-aveai atâta pace și viitor în ton,
Că nici acum nu bănui că te puteai ascunde.

Nu cred că are dreptul o dragoste să moară
Ca între două bestii, tăcut și indecent,
Și fără un adio și un avertisment,
Și fără o urare de drum, elementară.

Aștept să-mi spui că suntem, atunci când ai să suni,
Ori eu, ori tu, ori ambii, la casa de nebuni!

Rezumat extins la poezia Casa de nebuni de Adrian Păunescu

Poezia „Casa de nebuni” a lui Adrian Păunescu este o satiră socială ce face o critică dură la adresa societății românești post-decembriste. Textul este structurat în trei strofe de câte șapte versuri fiecare, fiecare strofă aducând un punct de vedere diferit asupra temei.

Prima strofă descrie casa de nebuni, un loc unde „înșișorul a făcut legea” și unde oamenii „vorbesc singuri” și „privesc în gol”. Autorul evidențiază astfel starea de izolare și de neputință a pacienților, într-un mod foarte vivid.

În a doua strofă, Păunescu prezintă o comparație între casa de nebuni și societatea românească, unde oamenii se comportă la fel ca pacienții din casa de nebuni, fără a fi diagnosticați ca bolnavi psihic. În această strofă, autorul face o critică dură la adresa societății românești, denunțând superficialitatea și indiferența acestora față de problemele reale din jurul lor.

În ultima strofă, Păunescu prezintă o posibilă soluție la problemele evidențiate în primele două strofe, prin intermediul poeziei. El sugerează că, prin intermediul poeziei, oamenii ar putea să-și recapete echilibrul și să-și găsească vocea, astfel încât să-și poată exprima opiniile și să contribuie la îmbunătățirea societății.

Pe scurt, poezia „Casa de nebuni” este o critică aspră la adresa societății românești, sugerând că aceasta are multe probleme și că poezia poate fi o soluție la aceste probleme.