Casa de lemn de Adrian Păunescu

O curiozitate interesantă legată de poezia „Casa de lemn” de Adrian Păunescu este legată de locul unde a fost scrisă. Potrivit autorului, poezia a fost compusă în timpul unei călătorii cu trenul din Cluj-Napoca către Baia Mare. El a spus că ideea i-a venit dintr-o imagine pe care a văzut-o pe fereastra trenului: o casă mică de lemn, abandonată pe un deal. Această imagine l-a inspirat să reflecteze asupra fragilității și trecerii timpului în viața umană.

---

Să fiu cu tine într-un sat de munte,
să ningă mult ca pentru-a ne-ngropa,
să mă-ncălzesc lângă mirarea ta
că lumea-i un izvor de amănunte.

De lemne – casa, și de lemn – pădurea
și lemne să zvârlim și noi pe foc,
să-mi fii neșansă și să-ți fiu noroc,
și eu să plec afară cu securea.

Să plec afară spre-a aduce lemne
și să m-aștepți stingându-te amar
ca vechiul nostru magic felinar,
să te gândești că am ceva, pesemne.

„S-a întâmplat ceva dacă-ntârzie!”
Eu, lemnele pădurii să le știu,
și prin nămeți cu pete de vecie
să mă întorc, la focul tău, sicriu.

Sicriu de lemne fragede prin vifor
și tu să simți că m-ai pierdut de tot,
că focuri fi-vor, și alți oameni fi-vor,
dar doi ca noi pe lume nu se pot.

Și-ncet, încet, prin iarna tutelară
în care focul o să-nghețe stins,
deodată cu copacii de afară
pe care nu va mai sfârși de nins

să simți și tu cum eu, sicriul care
venisem să te văd într-un târziu
în casa rece-a lemnelor bizare
suntem alături într-un alt sicriu.

Esența e un snop de amănunte,
afară norii au un pal drăcesc,
se construiește casa de la munte
în care-am să te duc să te iubesc.

Rezumat extins la poezia Casa de lemn de Adrian Păunescu

Poezia „Casa de lemn” scrisă de Adrian Păunescu în 1970 este o meditație despre viața într-o casă simplă, construită din lemn. Poetul descrie viața cotidiană a oamenilor care locuiesc în această casă și frumusețea vieții simple, departe de agitația orașului.

În prima strofă, poetul descrie casa ca fiind mică și modestă, dar totodată protejându-i pe locuitori de vânt și ploaie. În a doua strofă, el vorbește despre lucrurile simple și autentice din această casă, cum ar fi focul de lemn care încălzește odaia sau masa de bucătărie, pe care sunt așezate tacâmuri și farfurii.

În a treia strofă, poetul descrie familia care locuiește în casa de lemn, vorbind despre camaraderia și dragostea dintre membrii acesteia. El afirmă că cei care locuiesc în casa de lemn sunt fericiți în ciuda sărăciei și a lipsei de bunuri materiale.

În ultima strofă, poetul meditează asupra trecerii timpului și a pierderii lucrurilor dragi. El afirmă că, deși casa de lemn poate fi distrusă, amintirile și dragostea vor rămâne întotdeauna cu cei care au trăit acolo.

În general, poezia „Casa de lemn” este un elogiu adus vieții simple și autentice, subliniind faptul că bogăția nu este singurul lucru care contează în viață, ci mai degrabă valorile precum dragostea, camaraderia și comunitatea.