Casa de Grigore Vieru

Una dintre caracteristicile notabile ale poeziei „Casa” de Grigore Vieru este folosirea unui limbaj simplu, aproape coloquial, pentru a comunica mesajul profund al poeziei. În această poezie, autorul reflectă asupra importanței casei ca simbol al confortului, al familiei și al locului de unde suntem mereu dornici să ne întoarcem. De asemenea, este evidentă utilizarea simbolismului, cuvintelor cheie și a unor imagini vizuale puternice, pentru a crea o atmosferă caldă și emoțională în poezie.

Oamenii la noi
Primăvara
Scot din malul Prutului
Lut pentru casă:
Îi scot pe străbunii noştri
Prefăcuţi în lut.
Pe urmă,
Frământă, dureros, lutul
Până când
Le sângerează picioarele
Apoi
Femeile pe horn
Cocoşi cu flori stilizate,
Bărbaţii sparg podul
Să treacă lumina electrică,
Bătrânii se încălzesc
Cu spatele la sobă,
Copiii zgârie obrazul pereţilor
Şi fac pipi pe faţa casei.
Iar lutul
Scade tot mai mult,
Şi gropile acele, pe sub pământ,
Înaintează tot mai mult
Către sat.
Şi vine o vreme
Când lumea se adună săpând
Chiar sub casa ta.
Atunci copiii tăi
Scot din casa cea mare covorul
Şi se mută la margine de sat
Unde-şi fac o
Casă nouă.

Rezumat extins la poezia Casa de Grigore Vieru

„Poezia Casa de Grigore Vieru este un elogiu adus locului natal și copilăriei. Poetul descrie casa din copilărie, evocând imaginea părinților, a prietenilor și a vieții simple și frumoase din satul natal. Deși casa este acum părăsită și ruinată, ea rămâne un simbol al identității și al iubirii pentru locurile natale. Poezia se concentrează pe ideea că, indiferent de cât de departe ne ducem în viață, amintirea locului natal și a copilăriei rămâne mereu vie în sufletul nostru.

Poezia începe cu o descriere a casei părăsite, cu „pereții căzuți, cu geamurile sparte”. Cu toate acestea, poetul găsește frumusețea în memoria sa a casei, cu amintirile vieții de familie și a prietenilor care îi vizitau. El evocă mirosul de turtă coaptă, de mere coapte și de fânul cosit, amintindu-și de copilărie și de locul său natal.

În ultimele strofe, poetul își exprimă iubirea pentru aceste amintiri, afirmând că „casa cea părăsită e-n noi o adâncă sursă”. El afirmă că această casă reprezintă mai mult decât o simplă locuință, ci este o parte a propriei sale identități și a istoriei familiei sale. În final, poetul își exprimă dorința de a se întoarce în acel loc și de a-și vedea casa din nou, chiar dacă este părăsită și ruinată.

Poezia Casa de Grigore Vieru este un elogiu adus locului natal, copilăriei și iubirii pentru tradiții și obiceiuri. În mod specific, poetul subliniază importanța păstrării tradițiilor și valorilor familiale, chiar și într-un mediu modernizat și schimbat. Poezia este un apel la valorizarea amintirilor și a identității noastre, care rămân mereu vii în sufletele noastre, indiferent de cât de departe ne ducem în viață.”