Capra şi iada de Alecu Donici

Una dintre particularitățile fabulei „Capra și iada” constă în faptul că autorul își alege ca protagoniste două animale foarte apropiate ca aspect, dar total diferite ca mod de viață și personalitate. În timp ce capra este domesticită și urmează cu sfințenie regulile stabilite de stăpânul ei, iada este sălbatică și se bucură de libertatea deplină. Fabula își propune să transmită un mesaj moral despre faptul că fiecare individ are propriul său mod de viață și că nu ar trebui să ne judecăm reciproc pe baza acestuia.

---

Ţăranul între vitişoare
Avea şi o căpriţă.
El o numea leliţă,

Îi da adese tăricioare.
Şi bine o ţinea.
Ea însă un nărav avea:

De câte ori ţăranul intra pe zi în casă,
Căpriţa după dânsul pe-o laviţă sărea,

Apoi şi peste masă…
Stăpânu-i suferea,
Căci aştepta să vadă

Curând, pe lângă capră, şi o frumoasă iadă
(Iar unde omul este pe cale de sporit

Oricare suferinţă
O poartă, mulţumit,
Vânând a lui dorinţă.)

Nu după multă vreme ieduţa se născu.
De aldămaş ţăranul la crâşmă petrecu.

Dar când napoi se-ntoarse,
Văzând cum sare iada de pe bordei pe casă,
El a bufnit de râs,
Şi în proverb a zis:
– Căpriţa sare masa,

Ieduţa – casa!
E prea adevărat,
Că viţiul din născare
Nu e vindecat,

Şi a naturii lege îşi are-a ei lucrare,
Iar mie-mi place când
Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând:
„Părinţilor viaţa, respectul, ascultarea
Le sunt dator; dar totuşi în fapte nu doresc
A lor deprinderi rele ca fiu să moştenesc.”

Rezumat extins la fabula Capra şi iada de Alecu Donici

Fabula „Capra şi iada” de Alecu Donici este o poveste despre două animale care, deşi ar fi trebuit să fie prietene, ajung să se certe pentru un bucăţel de iarbă.

Capra şi iada erau cele mai bune prietene şi mergeau împreună la păscut. Într-o zi, când au ajuns la păşune, iada a găsit o bucată de iarbă verde şi a început să mănânce. Capra, care era şi ea foarte flămândă, a încercat să ia şi ea din iarbă, dar iada nu i-a permis acest lucru. În ciuda rugăminţilor Caprei, iada a refuzat să îi împartă ierburile şi a spus că ea trebuie să mănânce totul deoarece ea a găsit-o prima.

Capra, furioasă, a spus că va pleca şi că nu va mai fi prietena cu iada. Iada nu a luat-o în serios şi a continuat să mănânce iarbă. Dar, pe măsură ce Capra se îndepărta, iada a realizat că a greşit şi că prietenia lor era mai importantă decât o bucată de iarbă. A alergat după Capră şi a cerut iertare. Cele două animale şi-au cerut scuze reciproc şi şi-au promis să nu mai permită niciodată o astfel de situaţie să se întâmple între ele.

Această poveste ilustrează importanţa prieteniei şi a împărţirii, subliniind faptul că lucrurile materiale nu sunt la fel de importante ca relaţiile interpersonale.