Un fapt interesant despre poezia „Cântecul focului” de Lucian Blaga este că aceasta face parte din ciclul său de poezii intitulat „La cumpăna apelor,” publicat în 1933. Acest ciclu de poezii explorează teme filozofice și spirituale, reflectând gândirea profundă a poetului cu privire la existența umană și la relația omului cu divinul și cu natura.
„Cântecul focului” este o poezie care personifică elementul natural, focul, și îl prezintă ca pe o entitate vie și puternică. Poetul descrie focul ca pe un dansator cosmic, un artist al flăcărilor care creează și distruge în același timp. Imaginile și metaforele folosite de Blaga dau viață elementului natural și transmit forța sa impresionantă.
În fabula verde şi calda-a naturii
tu crengi ai, iubito, nu braţe,
şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi.
Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
Ia seamă să nu te aprinzi
cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul
oricarei fapturi pământene,
şi drumul i-atine şi ceasul.
Îmi spui:
„Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de luna”.
Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumita, crezând
că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
c-o sagalnică vorba.
Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aş putea înşira,
ciudate-ntâmplari risipite prin cronici,
marturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putinţa şi un asemenea foc,
şi asemenea arderi.
Ia totul scânteie din toate. Tâmpla s-aprinde
de tâmpla, şi piatra de piatră.
O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
văzduhului. Arde-n armură, sub zea cavalerul,
femeie învinsă, minune fără vesminte, strângând
lânga vatra,
Şi-aprind licurici, ei însuşi, din dragoste rugul.
Iubirea tâsneşte din ţarâna şi face pământului aură
s-ajungă-n ţării, s-acopere crugul.
Rareori numai, sfârţitul nu e cenuţă.
Cât e întinsul şi-naltul luminii,
dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
fără de-a mistui. El crută şi mângâie spinii.
Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
Cât e întinsul, cât e înaltul,
noi ardem şi nu ne iertam,
noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
mistuindu-ne unul pe altul.
Rezumat extins la poezia Cântecul focului de Lucian Blaga
Poezia „Cântecul focului” de Lucian Blaga este o explorare profundă a naturii elementului natural, focul, și a rolului său cosmic în lume. Această poezie face parte din colecția „La cumpăna apelor,” publicată în 1933, și este caracteristică temelor filozofice și spirituale prezente în opera poetului.
În poezie, Lucian Blaga personifică focul, descriindu-l ca pe un dansator cosmic care evoluează într-un spectacol cosmic. Focul este prezentat ca un artist al flăcărilor, un creator și un distrugător în același timp. Imaginile poetice sugerează că focul are o existență proprie, independentă de om, și că el joacă un rol esențial în echilibrul cosmic.
Poetul folosește limbaj poetic bogat și metafore pentru a da viață și expresie focului, transmitând forța și intensitatea sa. Prin intermediul poeziei, Blaga subliniază ciclicitatea vieții și a naturii, evidențiind conexiunea profundă dintre om și mediul înconjurător.
„Cântecul focului” poate fi interpretat ca o meditație asupra misterului și a frumuseții naturii, precum și a conexiunii umane cu cosmosul. Poetul invită cititorii să reflecteze asupra forței și a impactului elementelor naturale și să se conecteze la profunzimea și complexitatea existenței.
Această poezie reprezintă un exemplu al abordării poetice complexe a lui Lucian Blaga și a modului în care acesta a reușit să transmită concepte filozofice și spirituale prin intermediul imaginilor poetice și al simbolurilor naturale. Ea rămâne o mărturie a gândirii profunde a poetului cu privire la relația omului cu natura și cu misterul cosmic.
Informații adiționale despre poeziile de Lucian Blaga
Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Lucian Blaga pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Lucian Blaga pe Wikipedia.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în ziarul Românul (sub semnătura Ion Albu), cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909.
