Cântece de peste Olt de Grigore Alexandrescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Cântece de peste Olt” de Grigore Alexandrescu este că aceasta a fost o sursă de inspirație pentru muzicianul George Enescu. În anul 1898, Enescu a compus un ciclu de cântece pe versurile poeziei lui Alexandrescu, intitulat „Cântece de peste Olt”, opusul 30. Ciclul de cântece este compus din șase piese pentru voce și pian, inspirate din poezia romantică și din frumusețea naturală a râului Olt.

Muzica lui Enescu a primit critici pozitive și a fost considerată una dintre cele mai bune compoziții de muzică de cameră din România, evidențiind influența muzicii populare și a stilului romantic asupra compozitorului. Ciclul de cântece „Cântece de peste Olt” este considerat un exemplu remarcabil de colaborare între poezie și muzică, care a inspirat și a încântat audiențele de-a lungul timpului.

---

I

Foaie verde alunita,
Aolica fa, lelita!
Fire-a-ti pieptu-o gradinita
Si tâtele lubenita
Si gura o fântânita,
Maselele pietricele,
Si buzele ghizdurele,
Si limba o ciuturea,
S-adapi pe neica din ea,
Seara si dimineata,
Peste zi, totdeauna.

II

Între Olt si-ntre Oltet
Rasarit-au nuculet,
Nucu-i mare, frunza rara;
Strânsi-s toti cucii din tara
Si cânta de se omoara.
Iar mai sus, pe ramurele,
Cânta doua turturele,
Ce sunt mândrutele mele.
Dar în vârful nucului
Cânta puiul cucului
Raschirîndu-si penele,
Ca mândra sprincenele,
Si tot misca din codita
Ca mândruta din rochita.

III

Cânta cucul, se roteste;
Neica se calatoreste.
Foaie verde salcioara,
Calator esti, fratioare,
Nu ma pune la uitare,
Nici la plâns amar de jale,
Cât îi fi si-i fi pe cale.
Foaie verde usturoi!
A plecat neica de joi…
Parca mi-e de-un an, de doi.

IV

De nu t-ar fi leleo, dor,
N-ai veni dupa obor,
Tremurând cu capul gol.
De nu t-ar fi, leleo, mila,
N-ai veni dupa gradina,
Tremurând, cu furca-n mâna.
De-as muri de dor, de drag,
Târg cu fete nu mai fac,
C-am facut eu târg cu tine
S-am pierdut firea din mine.

V

Foaie verde artaras,
Te iubii de copilas
S-acum te duci si ma lasi!
Aoleo! ce foc ma calca!
Neica ma lasa si pleaca
Si mi-si trece prin dumbrava
Si pe mine nu ma-ntreaba,
Parc-as fi de nici o treaba

VI

Lele, ce pagâna esti,
Pe la biserica treci
Si nu faci o sfânta cruce,
Când pe mine mort ma duce.

VII

Daca-ti este, neica, dor,
Da-mi basmaua ta odor
Si-n basma un leusor,
Sa-mi botez un finisor,
Si sa-i pun numele tau,
Nume dulce ca si-al meu,
Când m-o prinde dor de tine
Mi-oi striga finul cu bine,
Zi si noapte l-oi striga
Si pe ochi l-oi saruta.

VIII

Nu stii, vecina, ceva?
M-a-mbolnavit nevasta.
— Ba eu stiu, vecine, bine,
Leacul tau e-n sân la mine.
— Nu stii, cumatre, ceva?
S-a-mbolnavit nevasta.
— Ia porumb si fa la moara,
Ca nevasta ti se scoala.
De-ar da Dumnezeu o sloata
Se gasesti la moara gloata,
Sa sezi o luna-ncheiata,
Si porumbul sa se moaie
Sa nu treaca prin piscoaie.

IX

Cuculet, unde-ai iernat?
Peste Jiu, la Vadul lat,
Într-un catun afumat.
Cât e Cladova de mare,
Haz ca Siberelul n-are!
Siberelu-i mititel
S-a-mpuiat dragostea-n el.
Dragostea ce-aveam odata,
Gândeam moartea ne-o desparte
S-o gradina cu bucate,
Sa nu mai avem pacate,
S-o leasa de maracini,
Ca sa nu mai fim vecini.

X

Foaie verde mar muscat,
De când neica mi-a plecat,
Furca-n pod am aruncat.
De când neica mi s-a dus,
Trei fire pe fus n-am pus.

XI

Bata-te crucea de cuc!
Cânta-mi bine ca te-mpusc.
Si te-mpusc si te manânc,
Nici fript bine, nici sarat,
Numai prin cenusa dat.

XII

Bala, cartogelele
Fi-le-ar batut stelele,
Gardul cu nuielele!
Bala, cartogelul tau
Fi-l-ar batut Dumnezeu,
Ca l-ai fost pus la loc rau,
Pe-o margine de pârau.
Râul mare mi-a venit,
Cartogel mi-a namolit.
Bala, cartoagele noastre,
Cum stau pustie pe coaste,
Sa le vad nu le-as cunoaste.
În cartogul de la vale,
Rasarit-a iarba mare,
În cartogul din mijloc
Mi-a rasarit busuioc
Si-mi vine ca sa-i dau foc.
Am pus fir de trandafir
Si n-a iesit nici un fir,
Parc-a fost mâna de sare,
Ca ce pun nu mai rasare!

XIII

Frunza verde otratel,
Pe deal, pe la Corlatel
Fuge dorul maruntel
Cu dragostea dupa el.
Unde te duci, dorule?
La voi, puisorule,
Sa-mpartim dragostele,
Cât la mine, si la tine,
Sa traim amândoi bine.

XIV

Frunza verde maracine,
N-a lasat Dumnezeu bine.
Frumosul fuge de mine
Si urâtul calea-mi tine!

XV

Frunza verde maracine,
S-a dus neica, nu mai vine,
Tuturor le pare bine,
Numai mie-mi pare rau
C-a fost puiusorul meu.

XVI

Frunza verde de sipica,
Bine-a fost cu nevestica
Si prin sat cu ibovnica.
Nevasta te primeneste,
Ibovnica te-ncalzeste
S-inimioara voios creste.

XVII

Frunza verde de secara,
Ibovnico de-asta-vara,
Vina sa ne iubim iara.
De iubit sa ne iubim,
Numai amândoi sa fim
Si de dragi sa ne fim dragi,
Dar nadejde sa nu tragi,
Ca nadejdea de la mine
E ca sârma de subtire.
Când o-ntinzi pe maracine
Si mi-o bate vînt cu roua
Se despica sârma-n doua.

XVIII

Foaie verde calomfir,
Am ibovnicel copil
Si mi-l cheama Constantin.
Dusmanii mi-l pun la bir
Si nu-l pun ca pe-un copil,
Ci mi-l pun ca pe-un mazil.
El de frica birului,
De groaza zapciului,
Trecu vadul Jiului.

XIX

Foaie verde de areu,
Ibovnica ce-aveam eu
Nu se gasea-n sat la Leu,
Nici la Leu, nici la Ghindeni,
Numa-n sat la Cosoveni.
Leica, de dragostea noastra
A rasarit pom pe coasta
Cu tot felul de odrasla.
O sa-l sap, sa-l bag în casa,
Ramurile nu ma lasa.
O sa-l sap, sa-l bag în tinda,
Ramurile dau de grinda.
Poezii si proza
Ultimele trei versuri par sa provina din alt cântec.

XX

Mândro, când eram iubiti,
Toti pomii era-nfloriti
Si dafinii-mbobociti.
De iubit cât ne-am lasat,
Toti pomii s-au scuturat
Si dafinii s-au uscat.

XXI

Colo-n lunca la privita,
Gasii pupaza-nflorita
Si mândruta mea mâhnita.
Nu stiu pupaza s-o rup
Ori pe mândra sa mi-o pup.
Foaie verde margarit,
Pacat c-am îmbatrânit
S-înca bine n-am trait!

XXII

Foaie verde usturoi,
De ti-e dor, neico, de noi,
Fa-te negustor de boi
Si vino-n gazda la noi,
C-are taica sase boi
Si din sase vinde doi,
Doi îi vinde, doi opreste,
Doi mi-i da mie de zestre,
Pe rosul si pe plavit,
Cumparati din Mehedinti.
Pâna boii veti tocmi,
Amândoi ne-om logodi.

XXIII

Foaie verde maracine,
Cât te tii, mândro, de mine,
Poarta-te putin si bine,
Ca nu stii moartea când vine
Si te ia de lânga mine,
Iar mie nu-mi pare bine
Si plec si eu dupa tine.

XXIV

Luna-afara-mi lumineaza,
Puica-n casa mi-si ofteaza.
Ofteaza, puica, ofteaza,
Toata lumea sa te creaza.
Ofteaza si pentru mine,
Ca eu m-am topit de tine
Si vaz ca nu-mi vine bine,
Ca nu sunt pe-un loc cu tine.
Aideti, puica, sa fugim,
Amândoi sa pribegim,
Ca-acum e vremea de fuga,
Pâna-mi este iarba cruda,
Unde calci,
Urma nu faci,
Unde sezi,
Nu te mai vezi.

XXV

Bata-te crucea de vale,
Cum oi sa ramâi de jale,
Far’de glas de fata mare,
Fara voinicel calare.
Câti în tine se-ntâlnira
Doi cu doi nu se unira.
Câti în tine se jucara
Doi cu doi nu se luara.
Vale lunga, vale-adânca,
Aici lupii ma manânca.
Stai, lupe, nu ma mânca,
Pân’ sa-mi vad ibovnica.

XXVI

De te duci, neica, cu bine,
Sa iei si dorul cu tine,
Si dorul si dragostea,
La mine n-ai ce lasa.
Du-te, neica, si sa vii
Colea-ntre Sânta-Marii,
Când se coace boaba-n vii
Si-i bine de veselii.
De-i zabovi peste-o luna,
Ma gasesti pe câmp nebuna,
Dar de-i zabovi un an,
Ma gasesti neagra bustean.

XXVII

Du-te, neico, sa te duci
Pâna-i cadea rob la turci,
Sa te duci la Marea Alba,
Sa tragi ziua la catarga,
Si s-o tragi tot pe uscat,
Sa sezi noaptea-n lant bagat,
Sa stii ca te-am blestemat,
Si sa-ti faci inima rea
Cum ai facut-o pe-a mea.

XXVIII

Frunza verde maracine,
Oliolio, neica Marine,
Nu ti-e pacat si rusine,
Noaptea fugi de lânga mine
Si te duci l-alte straine.
Dusu-te-ai si la surata,
Si te-a priimit, sirata!
Surata mi-e ca o sor,
Nu pot sa dau s-o omor.
De mi-ar fi ca o straina,
I-ar plânge ma-sa de mila.

XXIX

Trage, bala, bobii bine,
De-mi spune, neica când vine?
De-ar da bobii pâna-n noua,
Neica taie Oltu-n doua.
De-ar iesi bobii la cinci,
Nu mai vaz pe neica ici,
Si plec si eu sa-l gasesc
Macar sa ma prapadesc;
Trage, bala, boabele,
De-mi ghiceste zilele,
De la Pasti pân’ la Ispas
Câte necazuri am tras.

XXX

Cânta cucul sa ma duc
Si mierlita sa ma-ntorc,
Sa pun dusmanilor foc.
Spune-mi, cuce, de-unde vii?
De la noi, de peste Jii?
Dar de bala ce sa-mi spui?
— Bala ta e sanatoasa,
Sede la umbra si coasa,
Si lucreaza tot plângând,
Ziua, noaptea asteptând.

XXXI

Spune-mi, bala, si-mi ghiceste,
Voinic de ce-mbatrâneste
S-asa curând se topeste?
De umbletul drumului,
De bataia vântului,
De arsura soarelui,
De grija argintului,
De-nverzirea codrului,
De cântarea cucilor,
Sau de dragul mândrelor?
Ca mândrele pot mai mult,
Ele te baga-n pamânt!

XXXII

Decât neica-n cale dus,
Mai bine la cruce pus,
Sa ma duc duminica,
Sa tamâi pe neicuta,
Sa ma uit pe cruce sus,
Sa vaz chipul neicai scris,
Sa ma mai mângâi de plâns.
De când te-ai dus, baietele,
N-am mai pus la gât margele,
Nici la coada panglicele,
Vai de pacatele mele!
Toata ziua cânt si plâng
Si tot neica mi-este-n gând.

XXXIII

De n-ar fi ochi si sprâncene,
N-ar mai fi pacate grele.
Ochii si sprâncenele
Fac toate pricinele;
Pentru ochi negri din cap
Trecui Jiul fara vad,
Pentru sprâncene din frunte
Trecui Jiul fara punte,
S-ajunsei la puica mea,
De-mi racori inima.

XXXIV

Nu blestema cucul, lele,
Ca sa jumule de pene
Si se trânteste de lemne.
Si cucul nu-i vinovat
Ca mai la multi a cântat,
Mai pe toti i-a mângâiat.

XXXV

Cucule, dragutule,
Surule, mândrutule,
Vara vii, vara te duci;
Spune-mi, iarna ce manânci?
— Manânc putregai de fag
Si viu sa va cânt cu drag.
— Cuculet, pasare sura,
Mânca-ti-as limba din gura,
Ca sa pot si eu cânta
Sa fiu drag la puica mea.

XXXVI

Ierte-i Dumnezeu păcatul
Celui ce-a lăsat oftatul,
Ca omul dacă oftează
Parcă se mai uşurează.
De oftat ce oftai tare,
Şi soarele zare n-are,
Parcă eu l-am blestemat
Şi de tot s-a-ntunecat.
Du-te, dor, până e nor
La puica pe delişor
Şi-i spune că stau să mor.

XXXVII

Puico, pentru Dumnezeu
Şi pentru binele tău,
Nu mă tot ținea de rău
De la sânişorul tău,
Că m-ai mai ținut o dată
Ş-am zăcut o vară toată,
De mi-au plâns atunci de jale
Chiar şi iarba de pe vale
Şi norii opriți din cale.

XXXVIII

Auzi, lele, cucul cântă;
Ieşi afară de-l ascultă,
S-ascultă cum popa toacă,
Ieşi afară de te roagă,
Te roagă lui Dumnezeu
Să moară bărbatul tău,
Să mă-nsor şi să te ieu.

XXXIX

Lată-i, lată-i Dunarea!
Las-o la pârdalnica,
Că pe ea s-a dus neica.
Nu mai plânge, Marioara,
Că iubitu-ți vine iară.
El s-a dus cu saica veche,
Când batea vântul de streche,
Ş-acum vine-n alta nouă,
De taie Dunarea-n două
Si trage la opt lopeti.
Ieşi, Marioară, de mi-l vezi.

XL

Foaie verde de malure,
La cârciuma din padure
Baui astazi, baui mâine,
Baui patruzeci de zile.
Baui pretul a trei cai,
De vin nu ma saturai.
Baui pretul murgului
Si cioltarul negrului,
Aflai satul vinului,
Vinului, hainului.

XLI

Lunita, lunita,
Fa-mi o luminita,
Ca am înserat
La umbra de gard,
Cu doi calusei
Negri, mititei,
Si nu-s de furat
Ci-s de cumparat
De la noi din sat,
De la popa Vlad.
Marturie-am dat
Ieslea cailor,
Usa grajdului,
Drumul codrului.

XLII

Codri, codri, frate codri,
Nu ma da, codri, legat,
Ca nimic nu ti-am stricat,
Numai o craca-am taiat
Si de arme-am atârnat,
Ca le bateau ploile,
Rugineau otelele
În care-mi stau zilele.
Cât codrul frunza mi-si tine,
Toti voinicii traiesc bine;
Daca codrul frunza-si lasa,
Toti voinicii pleaca-acasa
La copii si la nevasta.
Cât mi-e codrul de frumos,
Iarna putrezeste jos
Si voinicii stau culcati
Ca stejarii rasturnati.
Codri, codri, loc iubit,
Nu te-oi mai vedea-nverzit,
Sa zic c-am întinerit?

XLIII

Topitu-s-au ghețile!
Oi să-mi caut armele,
Armele şi caişorii
Ş-oi să-mi adun şi feciorii.
Croieşte-mi, maică, croieşte,
Şi de lupte mă găteşte;
Croieşte-mi de-un comanac
Verde ca foaia de fag,
Să-l port în codru cu drag.
Croieşte-mi, maics, camaşă,
Că mă cheamă harambaşă
Să mă puie bulucbaşă.
Peste cincizeci de voinici,
Toți încăltați cu opinci,
Opince de saftian,
Nojite de găitan;
Gaitanul de mătase,
Împletit în câte şase,
Cu poturii roşiori…
Unde-i vezi, te iau fiori.

XLIV

Cine e voinic, voinic,
Nu sază ca vulpea-n crâng,
Ci să iasă la colnic,
Far’ de-arme, far’ de nimic.
Fie potira aleasă,
O lovesc unde mi-i pasă.
Aiba flință şi pistoale,
O lovesc unde mi-o doare.

XLV

Când mă primblam pe culare,
Aveam în punga parale.
Scoborând de pe culare,
Mă-ntâlnii cu frați în cale,
Golii punga de parale
Şi strigai din gura mare:
Nu vedeți voi, fraților,
Nu vedeți, voinicilor,
Câ se iau banii la crâng
Şi se cheltuiesc la câmp?

XLVI

Rău, maică, m-ai blestemat
Să stau în puşcă rezemat
Si prin codru înfundat,
Să mănânc tot de furat,
Să fiu groaza satelor
Şi spaima potirelor.
M-a făcut maica pe mine,
Nu-şi aude nici un bine!
M-a făcut taica fecior,
Ca să-i dau vreun ajutor.
Ajutorul ce i-am dat,
Şapte sate c-am prădat,
Şapte sate de pe Olt
Şi Mehedințul mai tot!

XLVII

De când maica m-a făcut,
Soarele nu m-a văzut!
Daleu! soro caprioară,
Căprioară, surioară,
Roade poala codrului,
Să văd raza soarelui
Pe muchea cuțitului,
Pe coiful pistolului,
Şi pe coama murgului.

Rezumat extins la poezia Cantece de peste Olt de Grigore Alexandrescu

„Cântece de peste Olt” este o poezie romantică scrisă de Grigore Alexandrescu în anul 1830, în care autorul celebrează frumusețea naturii din jurul râului Olt și a iubirii.

Poezia începe cu o descriere poetică a naturii care înflorește în jurul râului Olt, subliniind frumusețea și misterul acesteia. Alexandrescu face o comparație între această frumusețe naturală și femeia iubită, sugerând că ambele sunt demne de admirație și de dragoste.

În continuare, autorul aduce în prim-plan simbolul pescarului care pescuiește în râul Olt. Prin intermediul acestui simbol, Alexandrescu subliniază importanța muncii și a răbdării în atingerea scopurilor, dar și a frumuseții și a misterului care pot fi descoperite prin contemplarea naturii.

Poezia continuă cu descrierea iubirii, sugerând că aceasta este la fel de frumoasă și misterioasă ca natura din jur. Autorul subliniază importanța iubirii și a legăturilor dintre oameni, sugerând că acestea pot aduce împlinire și bucurie în viață.

În final, Alexandrescu exprimă recunoștința sa față de natură și față de iubire, sugerând că acestea sunt cele mai importante daruri ale vieții. El subliniază importanța de a aprecia frumusețea din jur și de a iubi și a fi iubit.

În concluzie, „Cântece de peste Olt” este o poezie care celebrează frumusețea naturii și a iubirii. Alexandrescu subliniază importanța muncii și a răbdării în atingerea scopurilor, dar și a frumuseții și a misterului care pot fi descoperite prin contemplarea naturii și a iubirii. Prin intermediul acestei poezii, autorul transmite un mesaj de recunoștință și apreciere față de darurile vieții, sugerând că acestea sunt cele mai importante lucruri pe care le putem avea în viață.

Ce influenta a avut poezia Cântece de peste Olt de Grigore Alexandrescu

Poezia „Cântece de peste Olt” de Grigore Alexandrescu este o culegere de poezii care a avut o influență semnificativă în literatura română. Iată câteva moduri în care această culegere de poezii a avut impact:

1. Promovarea folclorului și tradițiilor românești: Grigore Alexandrescu a inclus în „Cântece de peste Olt” elemente din folclorul românesc, cum ar fi motive, legende și obiceiuri populare. Acest lucru a contribuit la conservarea și promovarea tradițiilor culturale românești.
2. Umorul și satira socială: Grigore Alexandrescu este cunoscut pentru umorul său subtil și satira socială. „Cântece de peste Olt” conține poezii care critica aspecte ale societății vremii, inclusiv ipocrizia și superficialitatea. Această abordare a influențat și alți scriitori români în dezvoltarea umorului și satirei în literatură.
3. Stilul poetic: Stilul poetic al lui Alexandrescu este caracterizat de rima bogată și ritmul melodios. Acest stil a influențat alți poeți români în dezvoltarea tehnicilor poetice și a formelor de expresie lirică.
4. Utilizarea limbii române: Grigore Alexandrescu a contribuit la dezvoltarea și promovarea limbii române literare în perioada sa. Prin folosirea limbii române în poezie și proză, el a ajutat la consolidarea identității culturale și lingvistice a poporului român.
5. Inspirarea generațiilor ulterioare: „Cântece de peste Olt” a rămas o sursă de inspirație pentru alți scriitori și poeți români care au căutat să exploreze cultura și societatea românească în operele lor și să continue să dezvolte tradiția literară.

În ansamblu, „Cântece de peste Olt” de Grigore Alexandrescu a avut un impact semnificativ asupra literaturii române, promovând cultura și tradițiile populare, dezvoltând stilul poetic și contribuind la dezvoltarea limbii române literare.