Cântece de alume de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Cântece de alume” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost inspirată de experiențele personale ale poetului din satul său natal de la marginea Carpaților. Alecsandri și-a petrecut copilăria în satul Mircești din Moldova și a fost profund influențat de tradițiile și cultura locală.

Poezia „Cântece de alume” face parte din colecția „Doine și lăcrămioare”, care include o serie de poezii romantice și nostalgice despre viața în Moldova de odinioară. Această colecție de poezii a fost inspirată de călătoriile lui Alecsandri în satul său natal și de dorința sa de a păstra și promova tradițiile și cultura locală.

De-a lungul timpului, „Cântece de alume” a devenit una dintre cele mai iubite poezii ale lui Alecsandri și un simbol al identității culturale a Moldovei. Poezia sugerează că amintirile noastre sunt o parte importantă a identității noastre și că trebuie să apreciem și să prețuim trecutul nostru și moștenirea culturală a locurilor în care ne-am născut și crescut.

De asemenea, poezia „Cântece de alume” a fost adaptată și interpretată în diverse moduri de către artiști și creatori. Astfel, poezia a devenit un simbol al frumuseții naturii și a culturii locale din Moldova și un exemplu al talentului literar al lui Alecsandri.

---

I
 
Inima-mi e amărâtă,
Zarea vieţii înnegrită!
De-oi trăi, n-am ce dori,
N-am ce jeli de-oi muri!
 
Inimă, fii răbdătoare
Ca pământul sub picioare,
Până ce-i zace cu-al tău dor
În mormânt nesimţitor.
 
Ce-ţi slujeşte de a plânge,
De-a vărsa lacrimi de sânge
Într-al lumii val cernit?
Valul trece neoprit!
 
Taci, cumplita mea durere,
Şi tot creşte în tăcere,
Până ce tu la Dumnezeu
Duce-vei sufletul meu!
 
II
 
Avut-am odată-n lume
Dor de fală şi de nume,
Dar acum vedea-l-aş mort
Chiar şi numele ce port!
 
Avut-am odinioară
Mamă dulce, dulce ţară;
Dar acum sunt rătăcit
În pustiu nemărginit!
 
Avut-am în fericire
Un vis dulce de iubire…
Unde-i, Doamne, visul meu?
Unde-i raiul, unde-s eu?
 
Amar mie! amar mie!
Din cereasca-mpărăţie
Ce lung fulger m-a pătruns!
Ce-am fost eu şi ce-am ajuns?
 
III
 
Ah! durere, în ce parte
De tine să fug departe?
Urmă-n lume să nu las,
Nici s-aud al lumii glas!
 
Cum să scap de rău, de bine?
Încotro să fug de mine,
Pe pământ să nu mai ştiu
De sunt mort sau de sunt viu?
 
Daţi-mi, daţi-mi aripioare,
Să zbor iute pe sub soare.
Daţi-mi aripi de pe dor,
Pe sub noapte iar să zbor.
 
Duce-m-aş şi m-aş tot duce,
Dor să nu mă mai apuce!
Cine-n cale m-a vedea
Să plângă de jalea mea!

Rezumat extins la poezia Cântece de alume de Vasile Alecsandri

„Cântece de alume” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, care exprimă melancolia și nostalgiile unui om care își amintește de copilăria sa și de vremurile trecute. Poezia este scrisă într-un stil romantic și evocă o gamă largă de imagini, sunete și mirosuri care au caracterizat viața din Moldova în trecut.

Poezia începe cu o descriere a casei bunicului, unde poetul și-a petrecut multe din zilele sale de copilărie. El își amintește de sunetul toacei de lemne, care răsuna în casă în timp ce bunicul său toca lemnul pentru foc. De asemenea, el își amintește de mirosul de fum de la sobă și de mâncarea preparată pe foc.

Pe măsură ce poezia progresează, poetul își amintește de alte aspecte ale vieții din Moldova de odinioară, inclusiv de dansurile populare, cântecele și jocurile din satul său natal. El își amintește de cântecele bătrânelor din sat și de rugăciunile lor, care păreau să vină de undeva de departe.

În final, poetul exprimă melancolia sa și dorința de a se întoarce în timp și de a retrăi acele momente fericite ale copilăriei sale. Poezia sugerează că trecutul poate fi adesea mai frumos decât prezentul și că amintirile noastre pot fi o sursă de bucurie și de îmbogățire a vieții noastre.

În ansamblu, „Cântece de alume” este o poezie emoționantă despre nostalgia și dorința de a retrăi momentele fericite ale copilăriei. Poezia sugerează că amintirile noastre pot fi o sursă de bucurie și de înțelepciune și că trebuie să apreciem și să prețuim trecutul nostru și moștenirea culturală a locurilor în care ne-am născut și crescut.