Cântec haiducesc de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Cântec haiducesc” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost scrisă în timpul Revoluției de la 1848 din Principatele Române. La acea vreme, Alecsandri era un tânăr student care se simțea inspirat de ideile revoluționare și de lupta pentru libertate și independență. Poezia „Cântec haiducesc” a fost o expresie a entuziasmului său pentru cauza libertății și a rebeliunii împotriva autorităților opresive.

De-a lungul timpului, poezia „Cântec haiducesc” a devenit un simbol al mișcării de independență și a luptei pentru libertate în cultura română. Poezia a fost inclusă în manualele școlare și a fost prezentată în diverse evenimente culturale, fiind apreciată pentru expresivitatea sa și pentru puterea sa de a inspira și mobiliza oamenii.

De asemenea, poezia a inspirat numeroase adaptări și interpretări artistice, inclusiv piese de teatru, filme, cântece și dansuri populare. Astfel, poezia „Cântec haiducesc” a devenit o parte importantă a patrimoniului cultural al României și un simbol al luptei pentru libertate și independență.

Vasile Alecsandri a fost unul dintre cei mai importanți poeți și dramaturgi români din secolul al XIX-lea. Opera sa include o gamă largă de lucrări, de la poezii romantice și lirice, până la piese de teatru și opere istorice. Poezia „Cântec haiducesc” reprezintă una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale sale, care a rămas relevantă și în ziua de astăzi.

Iarna vine, vara trece
Şi pădurea s-au rărit!
Ziua-i viscol, noaptea-i rece,
Gerul vieţii a sosit!
 
Cât mi-a fi iarna de mare,
Ce-o să facem, vai de noi!
Fără codru, fără soare,
Făr’ de bani, făr de ciocoi?
 
Sari pe creanga cea uscată,
Dragă corbi, corbişor.
Vezi, în calea depărtată
Nu-i zări vrun călător?
 
Călător cu punga plină
Şi cu şal la cap legat,
Să-mi mai cerc astă rugină
Şi să-mi fac bani de iernat.
 
Daleu! codre, frăţioare,
Ce-ţi făcuşi frunzişul des,
Unde-n pândă, la răcoare,
Stam sunând din frunze-ades?
 
Vara trece, iarna vine,
Şi tu, codre, te-ai uscat!
Trece vara, şi ca tine
Florile mi-am scuturat!
 
Ne-au ajuns vremea de muncă.
De scos arma de la brâu,
De lăsat potica-n luncă
Şi de dat capul sub frâu!
 
Daleu! dragă primăvară,
De-ai veni când aş vrea eu,
Să mai ies voinic prin ţară,
Să fiu iar la largul meu!
 
Să-mi pun cuşma pe-o ureche
Şi să-mi las pletele-n vânt,
Şi-n potica mea cea veche
Să mă-ntind iar la pământ.
 
Să simt iar durda pe spate
Şi să-mi văd ici că lucesc
Cinci pistoale ferecate,
Cu hamgerul haiducesc.
 
Şi pe coarda-i cea pletoasă
Să-mi dezmierd murgul voinic,
Şi pe zarea luminoasă
El să zboare, eu să-i zic:
 
„Fugi ca vântul, fugi ca gândul,
Măi, voinice năzdrăvan!
Căci acum ne-au venit rândul,
Au sosit vremea de an,
 
Să ţinem codrii şi valea
Noi, vitejii amândoi.
La neferi să-nchidem calea,
Să dăm groaza prin ciocoi.”
Cântec haiducesc
de Vasile Alecsandri
Iarna vine, vara trece
Şi pădurea s-au rărit!
Ziua-i viscol, noaptea-i rece,
Gerul vieţii a sosit!
 
Cât mi-a fi iarna de mare,
Ce-o să facem, vai de noi!
Fără codru, fără soare,
Făr’ de bani, făr de ciocoi?
 
Sari pe creanga cea uscată,
Dragă corbi, corbişor.
Vezi, în calea depărtată
Nu-i zări vrun călător?
 
Călător cu punga plină
Şi cu şal la cap legat,
Să-mi mai cerc astă rugină
Şi să-mi fac bani de iernat.
 
Daleu! codre, frăţioare,
Ce-ţi făcuşi frunzişul des,
Unde-n pândă, la răcoare,
Stam sunând din frunze-ades?
 
Vara trece, iarna vine,
Şi tu, codre, te-ai uscat!
Trece vara, şi ca tine
Florile mi-am scuturat!
 
Ne-au ajuns vremea de muncă.
De scos arma de la brâu,
De lăsat potica-n luncă
Şi de dat capul sub frâu!
 
Daleu! dragă primăvară,
De-ai veni când aş vrea eu,
Să mai ies voinic prin ţară,
Să fiu iar la largul meu!
 
Să-mi pun cuşma pe-o ureche
Şi să-mi las pletele-n vânt,
Şi-n potica mea cea veche
Să mă-ntind iar la pământ.
 
Să simt iar durda pe spate
Şi să-mi văd ici că lucesc
Cinci pistoale ferecate,
Cu hamgerul haiducesc.
 
Şi pe coarda-i cea pletoasă
Să-mi dezmierd murgul voinic,
Şi pe zarea luminoasă
El să zboare, eu să-i zic:
 
„Fugi ca vântul, fugi ca gândul,
Măi, voinice năzdrăvan!
Căci acum ne-au venit rândul,
Au sosit vremea de an,
 
Să ţinem codrii şi valea
Noi, vitejii amândoi.
La neferi să-nchidem calea,
Să dăm groaza prin ciocoi.”

Rezumat extins la poezia Cântec haiducesc de Vasile Alecsandri

„Cântec haiducesc” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri care evocă atmosfera de aventură și libertate a haiducilor din Muntenia și Moldova din secolul al XIX-lea. Poezia descrie în detaliu personajele și activitățile haiducilor, sugerând o lume a libertății și a rebeliunii împotriva autorităților opresive.

Poezia începe cu descrierea unui peisaj montan, unde haiducii se ascund și se pregătesc pentru a pleca într-o nouă misiune. Aceștia sunt prezentati ca oameni liberi, care își asumă riscuri și fac ceea ce consideră drept. Haiducii sunt descriși ca oameni curajoși și agili, care sunt capabili să se adapteze oricărei situații și să lupte pentru libertate și dreptate.

În continuare, poetul descrie aventurile haiducilor, suggerând că aceștia sunt bine pregătiți și foarte abili în a se ocupa de situații dificile. De asemenea, poezia sugerează că haiducii sunt văzuți de oameni ca o sursă de speranță și de inspirație, iar acțiunile lor sunt considerate ca fiind în slujba dreptății și a libertății.

Poezia se încheie cu un mesaj de unitate și solidaritate, sugerând că haiducii sunt uniți în lupta lor împotriva opresiunii și că vor continua să lupte pentru libertatea și drepturile lor. În ansamblu, „Cântec haiducesc” este o poezie profundă și emoționantă despre aventura și libertatea haiducilor, care sugerează că aceștia sunt o sursă de inspirație pentru oameni și că acțiunile lor sunt simbolul luptei pentru dreptate și libertate.