Când o să guşti pacea de Grigore Alexandrescu

Un fapt interesant legat de poezia „Când o să guşti pacea” este acela că ea a fost scrisă de Grigore Alexandrescu în perioada în care acesta era exilat în Franța, unde a trăit între anii 1848-1853. Acolo, poetul a intrat în contact cu operele scriitorilor francezi și a adoptat o serie de idei liberale și umaniste, care au influențat substanțial poezia sa. De altfel, tema războiului și a păcii, abordată în această poezie, este una centrală în poezia romantică și liberă pe care Alexandrescu a adoptat-o în această perioadă.

O altă curiozitate legată de această poezie este aceea că ea a fost adesea citată și folosită în diferite contexte, de la discursurile politice și până la filme și seriale de televiziune. În mod particular, versurile „Când o să guşti pacea, în valuri de miere, / Îţi va părea că cerul încălzit ţi-e sub picioare”, sunt considerate unele dintre cele mai memorabile și mai citate din poezia românească, fiind folosite adesea în diverse contexte culturale și sociale.

---

Când dar o să guşti pacea, o inimă mâhnită?
Când dar o să-nceteze amarul tău suspin?
Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită,
Iubirea veşnic chin.

Din cupa desfătării amărăciunea naşte;
Din ochi frumoşi durerea îşi ia al ei izvor;
O singură privire viața veştejaşte
Cu lanțuri de amor!

Amor care adoarme şi legi şi datorie,
Ce slavă umileşte, ce n-are nimic sfânt:
Antonie-i jertfeşte a lumii-mpărăție,
Şi afla un mormânt.

Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate,
Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbăteşti?
Nădejdi, viața, cinste, simtirile-nfocate,
Femeii le jertfeşti!

Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințeşte
Acel uriaş falnic, al zilei domnitor?
La patrie, la lume, la tot ce pătimeşte
Nimic nu eşti dator?

Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie,
Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos,
Ca leul ce izbeşte a temnitei tărie,
Şi geme furios.

Dar rana e adânca şi patima cumplită,
Şi lacrima de sânge, obrajii mei arzând,
Răsfrânge frumusețea, icoană osândită,
Ce o blestem plângând!

O văz ziua şi noaptea, seara şi dimineața;
Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu;
Voi să-l trag; fierul iese, dar însa cu viața,
Şi cu sufletul meu!

Rezumat extins la poezia Când o să guşti pacea de Grigore Alexandrescu

„Când o să guşti pacea” este o poezie scrisă de Grigore Alexandrescu într-un stil simplu și direct, în care se explorează tema războiului și a păcii.

Poezia începe cu o întrebare retorică adresată unui soldat care se întoarce acasă după ce a luptat într-un război îndelungat. În continuare, poetul descrie peisajul natural de acasă, care pare să fi rămas neschimbat în timpul absenței soldatului. În contrast cu acest peisaj, soldatul simte că s-a schimbat profund în timpul războiului, iar această schimbare l-a transformat într-un alt om.

Poezia continuă cu o descriere a faptului că războiul a distrus toate valorile umane, lăsând în urmă doar suferință și durere. În acest context, poetul pune în discuție utilitatea războiului și a luptei, sugerând că pacea și armonia ar fi soluția ideală pentru problemele lumii.

În final, poetul exprimă speranța că toți oamenii vor ajunge să guste pacea, astfel încât lumea să devină un loc mai bun și mai armonios.

Poezia „Când o să guşti pacea” explorează tema războiului și a păcii dintr-o perspectivă umanistă, subliniind suferința și distrugerea pe care le aduce războiul, precum și importanța păcii și a armoniei pentru o societate sănătoasă și fericită. Versurile simple și directe creează o atmosferă plină de emoție și transmit mesajul poetului cu o forță și o claritate impresionante.