Calendar de pierdere de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Calendar de pierdere” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost interpretată într-un mod inedit în cadrul unui spectacol de teatru.

În anul 2013, regizorul Andreea Vălean a pus în scenă un spectacol intitulat „Calendar de pierdere”, care a fost prezentat la Teatrul Național din Timișoara. Spectacolul a fost construit în jurul poeziei lui Păunescu și a reprezentat o experiență teatrală inovatoare, în care actorii interacționau cu elemente de scenografie și muzică în timp ce citeau versurile poeziei.

În timpul spectacolului, actorii se mișcau prin diverse spații scenice, evocând diferite momente din poezie și din propria lor viață. În același timp, muzica și sunetele din fundal creau o atmosferă emoționantă, care a amplificat puterea și frumusețea cuvintelor lui Păunescu.

Spectacolul a fost primit cu entuziasm de către public și a fost considerat o reușită artistică, evidențiind faptul că poezia lui Adrian Păunescu continuă să aibă un impact puternic asupra culturii și a artei contemporane.

---

A fost tragic decembrie
și noi tot ne iubeam,
dar, în ziua dezastrului,
ai plecat de la geam,
și noi tot ne iubeam,
și noi tot ne iubeam.

A trecut și ianuarie
și noi tot fără rost,
n-avem loc în memorie
de iubirea ce-a fost,
și noi tot fără rost,
și noi tot fără rost.

A venit și februarie
și noi tot despărțiți
și se tânguie viscolul,
după meteoriți,
și noi tot despărțiți,
și noi tot despărțiți.

O să vină și martie
și noi tot mai străini,
se vor umple livezile,
de-nfloriri și de spini.
Și noi tot mai străini,
și noi tot mai străini.

Va veni și aprilie
și noi tot fără noi,
Învierea îmi spune că
nu mai vii înapoi.
Și noi tot fără noi,
și noi tot fără noi.

Amintiri despre iulie
cu noi tot mai distanți,
unde zodii se-amestecă
și apar doi amanți.
Și noi tot mai distanți,
și noi tot mai distanți.

Totu-aici se termină,
eu sunt eu, tu ești tu,
nu există nici dragoste
și nici lacrimă, nu.
Eu sunt eu, tu ești tu,
eu sunt eu, tu ești tu.

Vor cădea calendarele
și noi tot mai dușmani,
și vor trece și lunile,
și vor trece și ani.
Și noi tot mai dușmani,
și noi tot mai dușmani.

Vor veni și războaiele
și noi tot mai nimic,
vom da morții impozite,
pe când vieții nici pic.
Și noi tot mai nimic,
și noi tot mai nimic,
mai nimic,
nimic.

Rezumat extins la poezia Calendar de pierdere de Adrian Păunescu

Poezia „Calendar de pierdere” de Adrian Păunescu a fost publicată în volumul „Cântec pentru un drum de ţară” în 1977. Această poezie reprezintă o meditație profundă asupra trecerii timpului și a pierderii iubirii, a persoanelor dragi și a altor lucruri importante din viața noastră.

În poezie, autorul descrie diferite momente din viața sa, evidențiind că fiecare zi este o pierdere în sine, într-un calendar al pierderii. El își amintește de evenimente din trecut, precum zilele de vară petrecute cu iubita sa, dar și momentele de tristețe și dezamăgire.

Păunescu sugerează că pierderea este inevitabilă și că fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de moarte, ceea ce ne face să apreciem și mai mult momentele frumoase și persoanele dragi din viața noastră.

De-a lungul poeziei, autorul se întreabă de ce pierdem acele lucruri și persoane pe care le iubim atât de mult. El observă că totuși viața continuă și trebuie să învățăm să mergem mai departe, să ne acceptăm pierderile și să ne bucurăm de momentele pe care le avem.

În final, autorul ajunge la concluzia că pierderea este o parte naturală a vieții și că trebuie să ne concentrăm pe a trăi cât mai bine momentele prezente, pentru a ne face viața mai plină și mai împlinită.

Poezia „Calendar de pierdere” este o meditație profundă asupra timpului și a pierderii, care ne încurajează să ne bucurăm de momentele frumoase ale vieții, să ne amintim de persoanele dragi și să continuăm să mergem înainte, în ciuda pierderilor pe care le întâmpinăm.