Calendar de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Calendar” de Adrian Păunescu este că a fost scrisă în perioada de dinaintea Revoluției din 1989 și face referire la starea de nemulțumire a populației din acea vreme. În această poezie, autorul vorbește despre faptul că timpul trece, dar oamenii sunt încă în aceeași situație, fără a se schimba nimic în bine în viața lor. Poetul atrage atenția asupra inegalității sociale și a sărăciei, reprezentând aceste probleme ca pe niște obstacole în calea progresului și a unei vieți mai bune pentru toți oamenii.

După atâta trudă şi ruşine,
După atâta jertfă şi prăpăd,
Nu mai credeam să te găsesc în mine
Şi într-o zi să pot să te şi văd.

Şi nu-nţeleg cum te-ai putut ascunde
În zaţul unor vârste fără leac
Şi nici nu ştiu de unde până unde
Am mai avut puterea să te fac.

Când ai venit, puteam să fiu sihastru
Şi-n munţii enigmatici să mă-ngrop,
Dar ochii tăi, spălându-mă albastru,
Au doborât şi cerul, strop cu strop.

Puteau să-mi facă popi bătrâni pomana,
Mult înaintea clipei că vei fi,
Şi te-ai născut, să-mi dai o şansă, Ana,
Şi mă priveşti, Marie-ntre Marii.

Neverosimil te-ai născut curată,
Din marele dezastru care sunt,
Întinde-mi mâna ta de plantă, fată,
Să nu mă pierd cu totul în pământ.

Deocamdată, nici nu ai cuvinte,
Deocamdată, mergi şovăitor,
Pictură în bisericile sfinte,
Misterul, vraja, dar şi cheia lor.

Şi vremea-i grea, şi lumea nu e bună,
Şi tu abia te verticalizezi,
Şi mă şi tem, în nopţile cu lună,
Să nu te pierzi în turmele de iezi.

Eu nu mai ştiu nici disperarea ce e,
De când te-aud intrând în casa mea,
Ca o eternă onomatopee,
Ce trage înţelesul după ea.

Întinzi o mână, spre a cere apă,
Întinzi o mână, când se face zi,
Şi pentru noi, în ultima etapă,
Ca să avem de ce ne sprijini.

Şi tu îmi eşti Maria, ca şi Ana,
Sonorităţi înlăcrimat de dragi,
Aşa cum noaptea luminezi icoana
Cu îngeri, între care te retragi.

De când exişti, a opta dintre arte
E-a ta, printr-un absurd convingător,
De când exişti, mă înspăimânt de moarte,
C-am să te las, când voi pleca să mor.

La mine-n suflet re-nfloreşte via
Şi se petrece straniul paradox
Că, de la Ana până la Maria,
Încape calendarul ortodox.

Venirea ta o prevestire este,
Cum altele, în alte case, nu-s,
Şi eşti mântuitoarea mea poveste,
Că te-ai născut în ziua lui Iisus.

Puteam să fiu în munţi, ca un sihastru,
Puteam să mă retrag la moşii mei,
Dar ochii tăi m-au fulgerat albastru
Şi-a trebuit să-ntârzii pentru ei.

Rezumat extins la poezia Calendar de Adrian Păunescu

Poezia „Calendar” de Adrian Păunescu este o meditație asupra timpului și asupra ciclurilor vieții. Titlul sugerează un simbolism aparte: calendarul este un instrument care organizează timpul și îl face măsurabil, iar în această poezie el devine metafora unei vieți ce se scurge inexorabil către sfârșit.

Poezia începe cu descrierea unui sat, unde se vede un bătrân ce tocmai a cules porumbul. Această imagine face trimitere la trecutul satului, la tradiția de a recolta culturile și de a se bucura de roadele pământului. Însă, în același timp, această imagine reprezintă trecerea inexorabilă a timpului, întrucât bătrânul nu mai este la vârsta la care să poată culege cu ușurință, iar culturile nu mai sunt la fel de roditoare ca în trecut.

Continuând descrierea satului, autorul prezintă imaginea unui băiat care își amintește de vremurile copilăriei și care acum își caută locul în lume. Însă, cu toate acestea, viața continuă să se desfășoare într-un ritm alert, fără a se lăsa afectată de dorințele și îndoielile noastre.

Autorul face și o referire la timpul care nu poate fi întors înapoi, indiferent cât de mult ne-am dori acest lucru. El subliniază faptul că, deși mulți oameni încearcă să uite sau să ignore trecutul, acesta va rămâne mereu parte din noi și va influența felul în care ne raportăm la prezent și la viitor.

Poezia se încheie cu o referire la moarte, considerată de mulți ca fiind un sfârșit absolut și definitiv al vieții. Autorul subliniază însă că viața nu se termină odată cu moartea, ci se continuă într-o altă formă, sub o altă formă de existență.

În ansamblu, poezia „Calendar” de Adrian Păunescu explorează tema timpului și a ciclurilor vieții, cu toate bucuriile și tristețile pe care le implică acest proces. Ea transmite un mesaj despre importanța de a trăi fiecare moment cu intensitate și de a aprecia frumusețea și valorile vieții, indiferent de timpul în care trăim.