Caleidoscop – Sahara de George Topârceanu

Poezia „Caleidoscop – Sahara” este o creație a lui George Topârceanu ce îmbină elemente de descriere a unei scene de deșert cu sentimente de tristețe și singurătate.

În poezie, autorul descrie imagini puternice ale unui peisaj arid și pustiu, unde „nimic nu mișcă,/ niciun sunet nu tulbură/ tacerea pustie”. În acest peisaj, singurătatea și tristețea sunt accentuate prin personificarea deșertului, care își exprimă „dorul de oaspeți”.

Poemul este structurat în versuri lungi și regulate, sugerând o mișcare lentă și constantă, potrivită pentru a evoca peisajul vast al Saharei. De asemenea, rima este folosită în mod subtil pentru a accentua anumite cuvinte și pentru a crea o anumită melodie și ritm.

În ansamblu, poezia „Caleidoscop – Sahara” este o reflectare profundă asupra sentimentelor de singurătate și tristețe într-un peisaj arid și lipsit de viață.

---

Eu nu mă duc la cinematograf.
În suflet port o lume minunată, —
Tablouri vechi, pe care niciodată
Nu le pătează muştele de praf…

Veneţia, Bosforul, Niagara,
Brazilia, Eghipet, Dardanele,
Fiorduri, munţi, privelişti din Sahara
Ies rând pe rând din noaptea minţii mele.

Sahara!… Uite, vreau să fac o probă,
S-aduc Sahara chiar la mine-acasă:
Mut scaunul beteag de lângă masă
Şi stau aşa, cu spatele la sobă…

S-a ridicat grozav temperatura!…
Pe galbene nisipuri arzătoare
Un palmier încremenit în soare
Visează lung… Abia suport căldura.

Mi-am rupt în coate hainele de dril.
Pe drumul ăsta lung cât Ramajana,
De-o săptămână mergem cătră Nil…
A poposit în oază caravana.

Înmărmurit în farmecul acesta
De mii de ani, Pustiul pare mort.
Cămilele şi-au pregătit siesta
Şi rumegă culcate lângă cort.

Iar noi, în tihnă binecuvântată,
Gustăm, de formă, câteva curmale.
(Sunt învăţat cu mesele frugale
De când trăim în zona temperată.)

Apoi o mreajă de senzaţii rare
M-adoarme-n cadrul vastei acvarele,
Când urmăresc pe gânduri cum dispare
În depărtări o turmă de gazele.

Vânat ar fi, — dar cine să-l împuşte?
Din cer coboară voluptoasa lene.
La capul meu, c-un eventai de pene,
Un sclav buzat mă apără de muşte.

Nu simt nimic… şi mi-i atât de bine
La umbra palmierului culcat…
Aş vrea… aş vrea acuma… Ce păcat
Că n-am luat pe draga mea cu mine!

Rezumat extins la poezia Caleidoscop – Sahara de George Topârceanu

Poezia „Sahara” face parte din ciclul „Caleidoscop” scris de George Topârceanu, fiind publicată în anul 1928. În această poezie, poetul descrie peisajul arid al deșertului Sahara și efectele sale asupra celor care îl traversează.

Poezia începe cu o descriere a ceea ce pare a fi un tablou static, dar care este de fapt o imagine vie a deșertului. Autorul descrie nisipul aurit, munții cu vârfuri ascuțite și cerul albastru intens. Personajul principal, probabil autorul însuși, trece prin acest peisaj și este cuprins de o senzație de neliniște și singurătate. În ciuda acestor sentimente, el admite că există o frumusețe distinctă în acest loc.

Pe măsură ce călătoria continuă, personajul observă cum peisajul se schimbă treptat, cu nisipul devenind din ce în ce mai fin și mișcător, iar cerul încețoșându-se de ceață. El aude sunetul șopârlelor care se ascund sub pietre și privighetoarea care cântă în miezul nopții. Aceste elemente îl fac să simtă o legătură cu deșertul și să-l trăiască mai intens.

Poezia se încheie cu un ton nostalgic, autorul rememorând cu drag această călătorie prin Sahara și recunoscând că a fost o experiență unică și inegalabilă.

În general, poezia explorează tema singurătății și a căutării de sine prin călătorie și observarea naturii. De asemenea, evidențiază contrastul dintre frumusețea aparentă și duritatea reală a unui peisaj precum Sahara.