Caleidoscop – Bustului meu de George Topârceanu

George Topârceanu (1886-1937) a fost unul dintre cei mai importanți poeți, prozatori și dramaturgi români ai secolului XX. Este cunoscut în special pentru poeziile sale umoristice și satirice, dar și pentru scrierile sale lirice și fantastice. A fost membru al societății Junimea și a activat ca redactor la mai multe publicații literare importante din perioada interbelică, printre care „Gândirea”, „Viața literară” și „Adevărul literar și artistic”. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Balada cântărețului”, „Câinele și catelul„, „Bunicul” și „Întâmplare într-o gară mică”.

---

Tu, „cap de studiu”, mobilă intactă,
Discret tovarăş de proiecte mari,
Tu reprezinţi persoana mea abstractă, —
Un alter ego fără ochelari.

Şi laolaltă noi trăim ca fraţii…
Dar vezi tu cât de nebulos apare
Destinul tău, prematură-ntrupare
A tainicelor mele aspiraţii!

Când mă cuprind presentimente rele
Mă uit la tine, mosafir posac,
Şi nu ştiu dacă voi putea să-ţi fac
Un piedestal din visurile mele…

Ori mă voi stinge ca un foc de paie
Şi voi pieri cum piere-n lume totul,
Ori te răstoarnă slujnica cu cotul
Când va veni să scuture-n odaie.

Dar dacă scapi de-o moarte-aşa brutală
Şi dacă eu mi-oi face datoria,
Atunci e obligată primăria
Să-ţi dea şi ţie-un loc în capitală.

Nemuritor şi rece ca metalul,
Deşi nu eşti decât un „plagiat”,
Vei fi mai mândru, mai apreciat
Şi mai iubit decât originalul.

Zâmbind vei sta pe negru piedestal
Împodobit cu litere de aur,
Şi trei ţărănci enorme de metal
Îţi vor întinde trei cununi de laur.

Iar eu, obscurul, eu acesta care
De două ceasuri stau în faţa ta
Cu mâinile vârâte-n buzunare, —
Eu voi muri şi toţi mă vor uita.

Căci omul are partea cea nedreaptă:
El cântă, râde, suferă, iubeşte,
Adoarme-apoi şi nu se mai deşteaptă, —
Pe când poetul supravieţuieşte…

Rezumat extins la poezia Caleidoscop – Bustului meu de George Topârceanu

Poezia „Bustului meu” face parte din ciclul „Caleidoscop” de George Topîrceanu și a fost publicată în volumul „Cartea șoptirilor” în anul 1926.

În această poezie, poetul își imaginează cum va fi privit bustul său de bronz după ce el va fi murit. El își imaginează că oamenii se vor uita la bustul său și se vor întreba cine a fost omul acesta și ce a făcut el în viață. Poetul își exprimă regretul că viața este trecătoare și că în cele din urmă tot ceea ce rămâne este doar o statuie de bronz.

În același timp, poetul își exprimă dorința de a fi cunoscut și apreciat pentru ceea ce a făcut în viață, iar bustul său de bronz să fie o amintire vie pentru generațiile viitoare.

Poezia „Bustului meu” este o reflecție profundă asupra condiției umane și a faptului că, indiferent cât de mult ne străduim, în cele din urmă vom fi uitați. Totuși, poetul reușește să găsească o anumită consolare în faptul că ceea ce facem în viață poate avea un impact și să rămână în memoria celor care vin după noi.