Călătorul de Vasile Alecsandri

Una dintre caracteristicile poeziei „Călătorul” este faptul că autorul își exprimă prin intermediul versurilor propriile experiențe de călătorie. Poezia prezintă un tablou pitoresc al naturii și al peisajelor întâlnite în timpul unei călătorii prin Moldova, iar versurile sunt pline de imagini și metafore care aduc la viață aceste peisaje.

De asemenea, poezia „Călătorul” este cunoscută pentru faptul că este una dintre cele mai lungi poezii scrise de Vasile Alecsandri, cu un total de 238 de versuri. În ciuda lungimii sale, poezia este considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Alecsandri, datorită frumuseții și sensibilității sale.

În plus, poezia a fost compusă într-o perioadă în care Vasile Alecsandri era într-o călătorie prin Moldova, ceea ce explică de ce multe dintre versurile sale descriu peisajele din această regiune. De asemenea, poezia a fost publicată pentru prima dată în volumul „Doine și Lăcrimioare”, care a fost una dintre cele mai populare și influente cărți de poezie din literatura română a secolului al XIX-lea.

---

Trece-un călător şi cântă,
Trece pe-o cărare frântă
Prin câmpia înflorită,
Cu inima veştejită.
El se plânge că-n cea lume
Nimeni ştie de-al său nume,
Nimeni nu se îngrijeşte
De e mort ori de trăieşte.
Surioara Magdalină
L-auzea dintr-o grădină,
Şi pe gânduri ea cădea
Şi de dor se aprindea:
„Călătorule mâhnit,
Şi prin lume rătăcit!
Tu eşti pasăre străină
 
Care cântă prin grădină
Ş-apoi zboară mai departe
Lăsând inimi înfocate.”
„Surioară mângâioasă!
Mult eşti dulce şi frumoasă!
Ochii-ţi ard şi-ţi arde faţa
Ca garoafa dimineaţa,
Când de rouă-i încărcată
Şi-n lumină se arată.”
„Călătorule mâhnit,
Nu ţi-e calul obosit?”
„Nu, drăguţă, nicidecum,
Dar e săturat de drum”.
Călătorul se oprea,
Nici că mai călătorea!

Rezumat extins la poezia Călătorul de Vasile Alecsandri

Poezia „Călătorul” de Vasile Alecsandri descrie călătoria unui bărbat care pleacă din țara sa natală pentru a căuta aventură și a trăi experiențe noi. El merge prin diferite locuri, întâlnește oameni diferiți și se confruntă cu diverse situații, dar nu găsește niciodată liniștea și fericirea pe care o caută.

În prima strofă a poeziei, autorul descrie peisajul natural prin care călătorul trece. El admiră frumusețea naturii, dar simte și dorința de a explora și a descoperi lucruri noi.

În a doua strofă, călătorul întâlnește un bătrân înțelept care îi spune să se întoarcă acasă, deoarece fericirea și liniștea pe care le caută se află în sufletul său, nu în călătorii sau aventuri.

În a treia strofă, călătorul este descris într-o biserică, unde se roagă pentru a-și găsi drumul în viață. El își exprimă dorința de a ajunge la un loc liniștit și fericit.

În final, autorul concluzionează că călătorul a fost mereu în căutarea fericirii și a călătorit prin toate colțurile lumii, dar a aflat că fericirea se găsește în propria inimă.

În poezie, Vasile Alecsandri a folosit simboluri precum natura, biserica și bătrânul înțelept pentru a ilustra călătoria interioară a personajului și pentru a sublinia ideea că fericirea se găsește în noi înșine, nu în lumea exterioară.