Călare murind de Adrian Păunescu

O caracteristică interesantă a acestei poezii este utilizarea unor metafore puternice, care transmit o imagine vie și dramatică a stării interioare a protagonistului. De exemplu, se compară dorința de a trăi cu o călătorie pe un cal sălbatic, care este greu de controlat și care poate duce la moartea călărețului. De asemenea, se folosește metafora pumnalului care se înfige în inimă pentru a descrie durerea pierderii iubitei. Aceste imagini puternice conferă poeziei o intensitate emoțională aparte.

---

Haide, calule, hai, haide, calule, hai,
Fii puternic și bun, cum te știu,
Că ajungem în iad, că ajungem în rai,
Tu, oricum, te întorci că ești viu.

Voi sări pe un cal, am să urc într-o șa,
Pentru ultimul, tragicul drum,
Asta e viața mea, asta e moartea mea,
Vă voi fi călărețul postum.

Ce se-aude bătând, piuă nu-i, toacă nu-i
Și, în nobilul nostru pariu,
Nu e inima mea, ci copitele lui,
Eu sunt mort, numai calul e viu.

Am să plec dintre voi, bun rămas tururor,
Ori pe unde va fi să mă port,
Vreau să urc pe un cal, vreau călare să mor,
Și voi nici să nu știți că sunt mort.

Trunchiul țeapăn în șa, frâu-n brațe, rigid,
Arogant cavaler surdomut,
Ochii reci să-i ascund, că-i deschid, că-i închid,
Dând impresia că vă salut.

Am să trec peste pod, am să trec să te văd,
Să-ți trimit, să-ți rostesc, să-ți explic,
Că a fost un delir, că a fost un prăpăd
Și că nu te-am iubit nici un pic.

Și, probabil, născut după lungul razboi,
Fiul tău o să strige din drum:
Mamă, ieși să-l primești, că la poartă la noi,
A venit călărețul de fum.

Rezumat extins la poezia Călare murind de Adrian Păunescu

„Călare murind” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu în care autorul descrie o situație limită în care personajul principal, un călăreț, își continuă drumul spre moarte în timp ce își amintește de iubita lui și de momentele petrecute împreună.

Poezia începe cu imaginea unui călăreț care se află într-un peisaj dezolant, sub un cer întunecat și plin de nori grei. Călărețul își amintește de iubita lui și de fericirea pe care a trăit-o în timpul relației lor. El se gândește la tot ce a pierdut și la suferințele prin care a trecut, dar simte că a fost în valoare de aceasta, pentru că a iubit-o.

Deși simte că moartea îl pândește, călărețul își continuă drumul, în ciuda durerii și a chinului prin care trece. El își amintește de iubita lui și de frumusețea vieții, dar nu se lasă doborât de tristețe, ci merge mai departe, conștient că moartea îl așteaptă.

Poezia încheie cu imaginea călărețului care moare călare, dar rămâne în continuare în inima iubitei sale. El pleacă la drum fără a-și cunoaște sfârșitul, dar își amintește de dragostea sa și de faptul că a trăit viața la intensitate maximă.

În ansamblu, poezia transmite mesajul că viața poate fi scurtă și plină de suferințe, dar că iubirea poate fi un sentiment care ne poate da puterea să continuăm și să trăim la maximum, chiar și în cele mai dificile momente.