Câinele lătrând de Alecu Donici

Fabula „Câinele lătrând” este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Alecu Donici, care a fost publicată în 1830. Această fabulă a fost inspirată dintr-o întâmplare reală, în care autorul a fost martorul unei confruntări între un câine lătrând şi un boul.

În această fabulă, câinele lătrând este personajul negativ, deoarece își manifestă agresivitatea fără motiv și își pierde astfel credibilitatea. În schimb, boul este descris ca fiind calm și înțelept, deoarece știe cum să-și apere teritoriul și nu se lasă influențat de zgomotul inutil.

Această fabulă transmite o învățătură morală importantă despre importanța gândirii critice și a comportamentului rațional, în special în situații tensionate sau conflictuale.

---

– Am, am instinct de câine:
Să latru până mâine;

Vroi să răspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,
Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,

La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine

Să-i latru până mâine.
Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine păzitor.
– Mă mir – îi zise oaia tot de la acea casă –
Cum nu urăşti lătrând,
Când lumii nici nu-i pasă
De-un câine hămăind
Şi cum poţi tu alege
Pe răi din acei buni?

– Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege
De-a nu spune minciuni.
Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,
Statornic, aşezat;
El este bun, îşi cată de drum cu nepăsare
Şi trece nelătrat.
Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândeşte,
Se trage-ncetişor,
În gându-i furtişaguri, prădări închipuieşte,
E gata de-orice crimă, e gata de omor.

O! am să-l latru tare,
Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,
Şi în ograda noastră un pas
Nu am să-l las!
Îmi azvârle o pâine,

Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:
Îi dispreţuiesc harul, am, am să bat mereu.

Atunci stăpânul casei a alergat la câine,
De care avu noroc,
Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;
El netezi dulăul şi-i zise: „Ar fi bine
La-ndatoriri în parte să fim noi toţi ca tine.”

Rezumat extins la fabula Câinele lătrând de Alecu Donici

Fabula „Câinele lătrând” de Alecu Donici are în centrul său un câine care, deși latră mereu și anunță prezenta dușmanilor, niciodată nu își apără stăpânul. Într-o zi, stăpânul a fost asaltat de un hoț care i-a furat toți banii, deși câinele a latrat fără oprire.

Când câinele a fost întrebat de ce nu a încercat să îl apere pe stăpânul său, acesta a răspuns că latră pentru a-i avertiza pe ceilalți să fugă și nu pentru a-l apăra pe stăpânul său.

Această fabulă are ca temă principală inutilitatea lăudăroșeniei și a lipsei de acțiune, fără un scop clar și fără a fi susținute de fapte. Câinele lătra mult, dar nu a făcut nimic pentru a-și ajuta stăpânul.

În același timp, fabula subliniază și importanța înțelegerii diferitelor roluri pe care le jucăm în societate și importanța acțiunilor noastre în sprijinul celor din jur. Câinele a avut un rol important în avertizarea stăpânului său, dar nu a acționat în continuare pentru a-l proteja.

În final, fabula ne învață că trebuie să fim atenți la ceea ce spunem și că acțiunile noastre trebuie să se potrivească cu cuvintele noastre.