Broaştele de George Topârceanu

Un fapt divers interesant despre poezia „Broaștele” de George Topârceanu este că aceasta a fost adaptată în diferite forme artistice de-a lungul timpului. De exemplu, piesa de teatru pentru copii „Broscuța cea fermecată” de Ion Creangă este inspirată de această poezie. Piesa prezintă povestea unei broscuțe care încearcă să obțină puterea în iaz, dar învață lecția importantă a toleranței și acceptării.

De asemenea, poezia „Broaștele” a fost tradusă și în alte limbi străine, fiind inclusă în antologii de poezie din întreaga lume. Aceasta a contribuit la popularizarea operei lui George Topârceanu în afara granițelor României și a consolidat poziția sa ca unul dintre cei mai importanți poeți ai țării.

În plus, tema poeziei „Broaștele” este una universală și relevantă în societatea modernă. Aceasta subliniază importanța toleranței și acceptării într-o lume plină de diferențe culturale, religioase și etnice. Astfel, această poezie continuă să fie o sursă de inspirație și de învățătură pentru oameni din toată lumea.

În concluzie, poezia „Broaștele” de George Topârceanu este o expresie emoționantă a importanței acceptării și toleranței în societate. Aceasta a inspirat diferite forme artistice și a fost tradusă în alte limbi, ceea ce a contribuit la popularitatea operei lui Topârceanu în întreaga lume.

---

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.
Era o lună plină în fiecare baltă,
Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă
Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.

Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii,
Iar papura, mişcată în treacăt de zefiri,
Nălţa mănunchi în aer tremurătoare săbii,
Prin pânza de lumină a undelor subţiri.

Şi broaştele semeţe cântau cu glasuri multe
Pe când, din înălţime, privindu-şi faţa-n lac,
Un nour singuratic stătea uimit s-asculte
Cum bat ca toaca toate şi-o clipă toate tac.

Se ridicau departe prelungi bătăi din palme
Şi note-adânci de flaut ieşeau de jos, din stuh.
Părea că lapidează tăcerea nopţii calme
O grindină de note zvârlite în văzduh.

Şi cum deasupra apei s-amestecau întruna
Umplând singurătatea de freamăt viu, părea
Că toate laolaltă apostrofează luna.
Că fiecare broască se ceartă cu o stea.

Erau ocări în larma lunaticei orchestre
Şi rugă arzătoare în tainicul ei zvon.
Spuneau Nemărginirii durerile terestre
Cu imnul lor zadarnic, solemn şi monoton…

Cum le-ascultam din umbră acvatica fanfară,
Sub cerul vast al nopţii cu ele-am retrăit
O noapte luminoasă din era terţiară.
Nefericit şi singur ca primul troglodit.

Rezumat extins la poezia Broaştele de George Topârceanu

„Broaștele” este o poezie scrisă de George Topârceanu, care explorează tema importanței acceptării și a toleranței în societate.

Poezia începe cu o descriere a unor broaște care se luptă într-un iaz. Fiecare broască încearcă să devină regele iazului, dar niciuna nu reușește să obțină acest titlu. În cele din urmă, broaștele se privesc și își dau seama că ar trebui să își accepte diferențele și să trăiască împreună în armonie.

Vocea lirică compară această luptă a broaștelor cu comportamentul oamenilor în societate. El argumentează că oamenii au tendința să își lupte pentru putere și poziție, dar că ar trebui să învețe din exemplul broaștelor și să își accepte diferențele și să trăiască împreună în armonie.

În partea a doua a poeziei, vocea lirică remarcă că acest comportament ar trebui să fie adoptat de către toți oamenii, indiferent de naționalitate sau rasă. El argumentează că diversitatea culturală și etnică ar trebui să fie privită ca un lucru pozitiv și că toți oamenii ar trebui să fie toleranți și să accepte diferitele tradiții și obiceiuri ale altor culturi.

În concluzie, „Broaștele” este o poezie profundă și emoționantă despre importanța acceptării și toleranței în societate. Vocea lirică explorează tema acceptării și toleranței, folosind metafora luptei broaștelor pentru putere în iaz. Poezia este un exemplu de virtuozitate poetică și de profunzime emoțională, care îl plasează pe George Topârceanu în rândul celor mai importanți poeți români ai secolului al XX-lea.