Broasca şi zeul de Alecu Donici

Fabula „Broasca şi zeul” de Alecu Donici este o poveste alegorică despre puterea divină și despre cum aceasta poate fi adesea înșelătoare. Povestea spune despre o broască care îl roagă pe zeu să îi dea un pic de noroc și să îi facă viața mai ușoară. Zeul îi acordă dorința, dar îi spune broaștei că norocul îl va pierde dacă va striga despre el. Broasca uită sfatul zeului și începe să se laude cu norocul ei, ceea ce face ca acesta să dispară.

Fabula subliniază importanța modestiei și a recunoștinței, dar și pericolul mândriei și al aroganței.

---

– Bre-che-che-chex! coax! coax!
Căci fără apă am rămas! –

Aşa striga o broască, ce de cu primăvară
Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras,
Şi într-o scursură trăia ca pe Parnas.

Dar seceta de vară
Scursurile-au zbicit,

Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare,
Striga la zei aşa de tare,
Precum mai sus v-aţi lămurit.

Ea prin acea strigare rugi grele înălţa:
Să se ridice apa pân’ la scursura sa.

Când iată!
Zeul se arată.

Şi-i zice: „Ce vrei oare,
Urâtă grăitoare?
(Era, se vede, Joe în bune dispoziţii),
Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriţii,
Ca să înec o vale şi un întreg norod,
Când tu poţi singură să te cobori la glod

De unde te-ai urcat
Pe deal, ce nu-ţi e dat”.

Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor
Ca bine să le fie pe lume numai lor;
Vânând pe orice chipuri măriri, averi şi nume,

Măcar să piară lumea.

Rezumat extins la fabula Broasca şi zeul de Alecu Donici

Fabula „Broasca şi zeul” de Alecu Donici este o poveste despre o broască mică, dar curajoasă, care încearcă să-l păcălească pe zeu pentru a-şi obţine dorinţa. Broasca îşi dorea să devină mai mare şi mai puternică, aşa că a mers la zeu şi i-a cerut să o transforme într-un bou. Zeul a fost surprins de cererea ei şi i-a spus că nu poate face aşa ceva, dar broasca nu s-a lăsat descurajată.

Broasca s-a întors acasă şi a început să strige la zeu, spunând că este nedrept că nu i s-a îndeplinit dorinţa. Zeul, în cele din urmă, a cedat şi a transformat-o într-un bou mare şi puternic. Dar broasca nu a fost mulţumită şi a început să strige din nou la zeu, spunând că este prea grea şi că nu poate merge.

Zeul, încă o dată, a cedat şi a transformat-o într-un porumbel, iar broasca a fost mulţumită. Dar atunci când a încercat să zboare, şi-a dat seama că era prea mică şi că nu putea zbura prea mult timp. Aşa că a început să strige din nou la zeu, cerându-şi vechiul corp. Zeul a râs şi i-a spus că aceasta este pedeapsa pentru aroganţa ei şi i-a dat înapoi corpul de broască.

Morala poveştii este că trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce avem şi să nu ne dorim întotdeauna mai mult decât suntem capabili să gestionăm.

Această fabulă poate fi interpretată în diferite moduri, dar în general transmite ideea că trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce avem şi să nu ne dorim întotdeauna mai mult decât putem gestiona. De asemenea, sugerează că aroganţa şi lăcomia pot avea consecinţe negative şi că trebuie să fim conştienţi de ceea ce cerem.