Bordei sărac de George Coşbuc

Un fapt divers despre poezia „Bordei sărac” de George Coșbuc este legat de contextul social și istoric în care a fost scrisă. Această poezie face parte din ciclul „Versuri de seară”, scris de Coșbuc în perioada în care lucra ca învățător în satul său natal, Hordou din județul Bistrița-Năsăud.

În acea perioadă, sărăcia era răspândită în mediul rural și mulți oameni trăiau în condiții grele, în bordeie sărace și pline de lipsuri. Prin intermediul poeziei „Bordei sărac”, Coșbuc a reușit să aducă în atenția cititorilor această realitate tristă și să transmită un mesaj puternic despre solidaritatea și compasiunea față de cei mai puțin norocoși din societate.

Pe-ai tăi, pe rând pe toţi i-ai adunat
Ca puii-n cuib, şi-i pace-acum în tine.
Şi-adormi şi tu, bordei nealintat.
E linişte-n văzduh, şi noaptea vine
Cu cer senin; pe câmpul înzăpădat
Zâmbi-va îndată discul lunii pline.
 
Eşti slab şi vechi, dar te-ai luptat voinic
Să creşti un stol de suflete sărace.
A plâns mai pân-acum bolnav cel mic
Şi cel mai drag al tău… şi parcă tace.
Asculţi de-auzi vrun glas; n-auzi nimic,
Pui capu-n piept, zâmbind, şi-adormi în pace.
 
E vremea să te-alini. Scurmat de vânt,
Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrâne,
Trăieşti de mila lor pe-acest pământ.
Vai cum se zbat s-agonisească pâine,
Sânt mulţi şi mici, şi-aşa de dragi îţi sânt –
Şi-acum ei tac şi iar vor plânge mâine.
 
Dar, poate crezi că va pluti mereu
De-a lungul nopţii pace-adormitoare?
Acum tu crezi, sărman bordei al meu,
Că-n alb veşmânt din cer o să coboare
Un înger blând! Dar nu ştii ce ştiu eu:
La noapte-un duh cu hohote-o să zboare.
 
Porni se va, de-o rece boare-adus,
Un ger cumplit şi-urmat dintâi de şoapte
Aşa cum trec, pe-al soarelui apus,
Năluci ce plâng prin lanurile coapte,
Şi-apoi sosi-va şuierând pe sus
Cel vecinic mânios din miazănoapte.
 
Prin somn tu vei simţi trecând fiori
Prin trupul tău, şi deschizând privirea
Vei sta cutremurat; acum tu mori!
Din mii de părţi s-a învârtejit pieire:
Câmpii cu crivăţ, şi văzduh cu nori,
Şi-un suflet răzvrătit întreagă firea!
 
Tu-n pază suflete de oameni ai!
Să nu te dai! De te-o strivi pe tine,
Sânt toţi ai tăi pierduţi! Să nu te dai!
El vine mânios, el vine, vine –
Te va urni din locu-n care stai,
Va smulge stuhul tău cu braţe pline.
 
Şi-ai tăi, deştepţi, vor plânge iarăşi toţi,
Când el te va-ncleşta să te ridice.
Trosnind te vei lupta să scoţi
Din mâna lui, dar ca un snop de spice,
Tu strâns vei fi de el; şi ce să poţi,
Tu slab şi vechi, în braţe-aşa voinice!
 
Veţi fi puţin de-a valma amândoi
Şi nu vei mai avea-n curând putere,
Gemând tu vei cădea strivit apoi.
Vai, nu te va durea a ta durere,
Dar uite-ai tăi pe câmp desculţi şi goi,
Şi tu murind, tu-ntreaga lor avere!
 
Cu hohote de diavol va-ndrepta
Şi-asupra ta va netezi nămeţii.
Când mâne-n zori eu voi veni, voi sta,
Vai, nu de aspru ger al dimineţii,
Voi sta-ngheţat de mila lor şi-a ta:
Nici tu nu vei mai fi, şi nici ei bieţii!

Rezumat extins la poezia Bordei sărac de George Coşbuc

Poezia „Bordei sărac” de George Coșbuc a fost publicată pentru prima oară în volumul „Balade și idile”, apărut în 1895. În această poezie, poetul descrie viața tristă și sărăcia dintr-un cătun de munți, unde oamenii trăiesc în bordeie mici și umede, iar traiul este îngreunat de lipsurile și greutățile vieții de la țară.

Poetul zugrăvește cu talent oamenii simpli și firea lor înțeleaptă și modestă, care își trăiesc viața cu seninătate și înțelepciune, în ciuda tuturor greutăților cu care se confruntă. În versurile sale, Coșbuc transmite un sentiment de melancolie și tristețe, însă și de admirație și respect pentru oamenii de la țară și pentru viața lor simplă și autentică.

În finalul poeziei, poetul exprimă dorința de a păstra vie tradiția și frumusețea acestei lumi, care este pe cale de dispariție în fața modernizării și a schimbărilor sociale și economice din epoca sa.

„Bordei sărac” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui George Coșbuc și reprezintă un exemplu elocvent al poeziei sale care celebrează frumusețea și autenticitatea vieții de la țară.