Una dintre trăsăturile notabile ale fabulei „Bondarul mizantrop” este utilizarea personificării, prin care bondarul este descris ca un personaj umanizat, cu trăsături umane precum egoismul, invidia și mizantropia. Fabula își propune să transmită un mesaj moral despre importanța prieteniei și cooperării, în detrimentul egoismului și individualismului. Aceasta este o temă comună a multor fabule, iar mesajul său rămâne relevant în societatea contemporană.
– Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.
Astfel în mizantropie
Un bondar se căina,
Stând pe-o creangă de scumpie
Ce la vânt se legăna.
Şi zicea el: „Zău, nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Când gândesc la vremi trecute,
Când tot vesel eu umblam,
Cu albine mult plăcute
Prin văzduh mă legănam
Şi-n petreceri amoroase,
Într-un dulce bâzâit,
Zi şi noapte răcoroasă
Petreceam necontenit!
Dar, vai mie, zău nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Tot zburam dincolo-ncoace,
Păream tare printre-albini;
Vezi, pe-atunci, la dobitoace
Încă roza n-avea spini.
Dar acum s-au schimbat toate,
Eu de jale sunt pătruns.
Vremi mai rele nici se poate.
Vai, ce vreme am ajuns!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vrun bondar să mai vezi încă
Că-i iubit, că-i curtenit
Şi degeaba că mănâncă,
Făr’ să fi agonisit,
Vrun bondar să bâzâiască,
Nişte suave, dulci cântări;
Şi pe-albini să răsplătească
De-a lor muncă prin plăceri!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vai, nu-i bine, zău nu-mi place.
Bondărimea s-a sfârşit,
Peste dealuri nu-ş ce-aş face,
Să mă duc necontenit.
Spun c-acolo se găseşte
Bondar mândru cântător,
Ce tot încă bâzâieşte
Al său viers fermecător.
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă!”
– Moş uncheş- zise-o albină –
Zău, greşeşti, de tot greşeşti!
De-amor viaţa încă-i plină,
Bătrân eşti şi n-o simţeşti.
Dar el, în mizantropie,
Ne-ncetat se căina,
El pe creanga de scumpie
Bâzâind tot repeta:
– Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Rezumat extins la fabula Bondarul mizantrop de Alecu Donici
Fabula „Bondarul mizantrop” de Alecu Donici este o poveste despre un bondar care era mizantrop, adică o persoană care nu își iubește semenii. Bondarul locuia într-un stup unde toți ceilalți bondari erau prieteni și se ajutau între ei, în timp ce el era singuratic și nu suporta să fie în preajma altor bondari. Acesta îi respingea pe ceilalți bondari și se considera superior lor.
Într-o zi, Bondarul s-a trezit într-o situație dificilă când a rămas prins între două petale de floare și nu a putut să se elibereze. În acel moment, ceilalți bondari au venit să îi ofere ajutorul, dar Bondarul le-a refuzat ajutorul, spunând că se poate descurca singur. Însă bondarii nu l-au lăsat singur și, prin colaborare, au reușit să îl elibereze pe Bondar.
În final, Bondarul și-a dat seama că nu poate trăi singur și că trebuie să accepte ajutorul și să se înțeleagă cu ceilalți bondari pentru a putea supraviețui și pentru a fi fericit. Fabula transmite mesajul că colaborarea și ajutorul reciproc sunt importante în viața noastră și că nu putem trăi singuri.
Informatii aditionale fabule de Alecu Donici
Alecu Donici, sau Alexandru Donici a fost un poet fabulist roman basarabean. Debuteaza cu traduceri din Puschin si Kralov. Donici a avut un deosebit spirit de observatie, criticand in fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste in societatea umana. In creatia sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, Broasca si stiuca, Doi câini.