Blestemul trădării de George Coşbuc

Una dintre temele importante abordate în poezia „Blestemul trădării” de George Coșbuc este trădarea, care apare sub diverse forme și contexte, precum trădarea în dragoste, în familie sau în istorie. Poemul își are inspirația din faptele trădării lui Iuda, care l-a vândut pe Isus pentru 30 de arginți.

Un alt aspect interesant al poeziei este utilizarea versurilor lungi, care au în general mai mult de 10 silabe, și care contribuie la amplificarea emoțiilor și a intensității mesajului. De asemenea, poezia este scrisă într-un stil simplu și accesibil, iar metaforele sunt folosite în mod judicios pentru a transmite imagini vii și expresive.

„Blestemul trădării” este o poezie puternică, care își asumă o poziție morală și care își exprimă cu fermitate indignarea față de actul de trădare. Deși inspirația sa este religioasă, poemul este relevant pentru orice context în care trădarea este prezentă și poate fi considerată o expresie a dureroasei dezamăgiri a autorului față de această realitate umană.

Cu sfărâmate catapulturi
Turnul muced stă-nclinat,
Iar în poartă surii vulturi
Frântă-şi au de mult aripa,
Stând să cadă-n toată clipa
Peste pragul fulgerat.
 
Însă-n veci vor sta la poartă,
Că-i din cer blestem de veci.
Noaptea învie-o oaste moartă,
Şi-i de coifuri valea plină
Fă o cruce şi te-nchină.
Călătorule, când treci.
 
Noaptea din ruine răsare
Tot castelul, precum fu.
Şanţ şi ziduri de-apărare,
Turnuri albe cresc deodată,
O cetate-nfricoşată
Unde Agripa cuib avu.
 
Iar din văi un prinţ se suie
Alb de arme, spre castel;
E tăcere-n cetăţuie,
Dar stafiile pe coaste
Repezi vin, o întreagă oaste,
Toţi ai prinţului cu el.
 
Lupi ce cască largul gurii
Au pe coif, şi parc-au strâns
Toate fiarele pădurii.
Sunt de-acei ce-au stat în cale,
Varo tu, oştirii tale
Şi-au făcut pe August de-a plâns.
 
Când ajunge la cetate
Albul prinţ al celor morţi
De trei ori cu pumnul bate
Repede-n arama porţii
Scări aduc în grabă morţii,
Cu berbecii bat în porţi.
 
Şi-auzind cum vin barbarii,
Uşa tainiţei-o deschid
Şi tresar legionarii;
Ei din bărbi, din păr, cu mâna
Iuţi îşi scutură ţărâna,
Ies, aleargă, sar pe zid.
 
Sub un râu de creste roşii
Albe coifuri strălucesc,
Şi-n amestec furioşii
Respingând pe cei de-afară
Cad şi mor, se nalţă iară,
Răni fac şi le primesc.
 
Zăngăt însă n-are arama
Când se bate scut de scut,
Tuba nu-şi cunoaşte gama:
Fără zuzet lancea zboară,
Iar al spadei-oţel doboară
Cald şi strălucind, dar mut.
 
Pe deasupra lor cu spaimă
Luna se ascunde-n nor,
Glas de bufniţe se-ngaimă
Şi, cu aripi speriate,
Lilieci zburând în cete
Se izbesc de coiful lor.
 
De-aţi avea voi pace-odată,
Voi ce vă luptaţi mereu!
Pacea însă nu vi-i dată,
Ca să ştiţi în veşnicie
Dreapta Domnului mânie
Şi că-i unul Dumnezeu!
 
Cei trădaţi, ei dorm în pace!
Vouă-al morţii dătător
Partea asta nu vi-o face!
Voi când aţi văzut pe-o seamă
Că pe Crist cel mort îl cheamă
Martor al jurării lor.
 
În nedreapta voastră ură
Vrând să-i pierdeţi, aţi făcut
Cu barbarii-o legătură.
Şi-au venit pe-ascuns barbarii
Şi-au pierit legionarii
Câţi pe Crist l-au cunoscut.
 
Noapte-a a fost. Pe zid creştinii
Se luptau pentru-mpărat:
Voi îns-aţi deschis, hainii,
Toate porţile cetăţii
Dreapta cumpăn-a Dreptăţii
Iat-acum s-a răzbunat.
 
Cei trădaţi, ei în morminte
Dorm în pace. Însă voi
Vă luptaţi şi-acum înainte
Cu oştirile chemate
Şi de-a pururi vă veţi bate
Până-n ziua cea de-apoi.
 
Astfel parcă-ntruna plânge
Turnul obosit şi el
De-a vedea tot morţi şi sânge.
Căci de veacuri vede-ntruna
Noaptea cum aduc furtuna
Morţii-aceştia din castel.
 
Iar când ziua se revarsă,
Pier şi ziduri şi cohorţi,
Ruinată-n deal şi arsă
Stă cetatea tristă-n soare
Dar în noaptea următoare
Vin din nou aceiaşi morţi.

Rezumat extins la poezia Blestemul trădării de George Coşbuc

Poezia „Blestemul trădării” scrisă de George Coșbuc în anul 1895, explorează tema trădării și consecințele ei asupra persoanei trădate.

În poezie, autorul descrie trădarea din perspectiva celui trădat, care nu poate accepta faptul că cel pe care îl iubea și în care avea încredere a ales să îl înșele și să îl părăsească. Acesta își exprimă durerea și resentimentele față de trădător, dorindu-și să îl vadă suferind la fel cum el a suferit.

Versurile pline de putere și pasiune sunt într-un ritm alert, cu un ton mâhnit, dar și amenințător. Poezia sugerează că trădarea este una dintre cele mai dureroase experiențe prin care poate trece un om și că ea lasă o urmă profundă de suferință și furie în sufletul celui trădat.

În final, autorul cheamă la blestemarea trădătorului, implorându-l pe Dumnezeu să-l pedepsească pentru fapta sa. Poezia reprezintă o explorare profundă a unor teme universale cum ar fi dragostea, încrederea, trădarea și ura, și oferă o imagine emoționantă și puternică a consecințelor unei astfel de acțiuni.