Blesteme de George Topârceanu

Un fapt interesant despre poezia „Blesteme” de George Topârceanu este că a fost inclusă în programa de studiu pentru examenul de bacalaureat din România în anii ’90. Această poezie a fost una dintre cele mai studiate și analizate în școli și a fost apreciată atât pentru profunzimea mesajului, cât și pentru stilul poetic al autorului. De-a lungul timpului, „Blesteme” a rămas una dintre cele mai populare poezii ale lui Topârceanu și este încă citită și apreciată de către publicul larg.

---

Usure, prin lesia diminetii,
La ceasul cînd se iscă precupetii,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gîndul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicînd pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ti-ar timpanu,
Să n-auzi cînd trece traivanul.
Să uiti la cetanii tipicul
Si psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ti pută buricul.

Vedea-te-as în vreo fituică
Pus cu litere de-o schioapă.
Curge-ti-ar pe-o nară tuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Si pupa-te-ar Popa Iapă!

Răstoarne-se cerul, să-ti cadă-mprejur
Tăria sfărîmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vîntul, cînd somnul începe,
La să-ti necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guse
Ninsori de funingini si ploi de cenusse.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă si muntii, sculati în picioare
Cu labele-n solduri porinind fiecare,
Pe crestet să-ti calce, făcîndu-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Si cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ti fete un soarece-n palmă.
La fund, călimara apropae uscată
Să aibă si-o muscă-necată
Si, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie
Penita crăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ti crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă si moale, atins,
Să-l simti că te doare-ntr-adins…
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile si vag pederaste,
Să-ti strîmbe-n nestire tinuta si graiul,
Si-n uliti să crească alaiul
Vîrtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeată,
În păr mătreată,
În nas roseată,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Si-n pat o babă.
Fă din el păpuse,
Să-l strivească-n use
Fată jucăuse:
Să-i smulgă urechea si tîtele
Să-i curgă prin coate tărîtele,
Stuchi-l-ar mîtele!

Rezumat extins la poezia Blesteme de George Topârceanu

„Poezia Blesteme” de George Topârceanu este o meditație poetică asupra naturii umane și a misterului suferinței. Poetul explorează ideea că durerea este inevitabilă în viața umană și că poate fi interpretată ca o pedeapsă divină sau o lecție de învățat. În poezie, Topârceanu vorbește despre blestemele care ne urmăresc pe toți și despre modul în care trebuie să le acceptăm și să le înfruntăm.

Poezia începe cu o introspecție asupra sinelui și a suferinței care ne însoțește în fiecare zi. Topârceanu folosește metafore puternice pentru a descrie suferința, numind-o „săgeată ascuțită”, „vânt rece” și „nor negru”. În timp ce mulți oameni își doresc să scape de suferință, poetul sugerează că aceasta face parte din condiția umană și trebuie să o acceptăm ca atare.

Topârceanu continuă să discute despre blesteme și cum acestea pot fi interpretate în diferite moduri. El afirmă că unele persoane cred că suferința este o pedeapsă divină, în timp ce alții cred că este o lecție de învățat. În orice caz, poetul sugerează că este important să învățăm din suferință și să ne dezvoltăm ca oameni prin aceasta.

În final, Topârceanu oferă un sfat de înțelepciune, sugerând că ar trebui să ne acceptăm blestemele și să le transformăm într-o sursă de putere și de învățare. El subliniază că suferința ne poate face mai puternici și mai înțelepți, dacă alegem să o privim ca pe o oportunitate de creștere.

În concluzie, „Blesteme” este o poezie profundă și reflectivă, care ne încurajează să acceptăm suferința ca parte a vieții și să o folosim ca o oportunitate de a ne dezvolta ca oameni. Mesajul puternic și universal al poeziei a făcut ca ea să fie iubită și apreciată de cititori din întreaga lume.