Bistriţa de George Coşbuc

Poezia „Bistrița” a lui George Coșbuc este o descriere poetică a unui oraș de provincie, situat în zona Transilvaniei. Aceasta surprinde frumusețea și farmecul locurilor în care poetul a crescut și pe care le-a iubit. Poezia este scrisă într-un stil clasic, cu versuri lungi și ritmuri regulate, care îi conferă un aer solemn și nostalgic.

Printre elementele deosebite ale poeziei, se numără folosirea detaliilor vizuale și auditive pentru a crea o imagine vie și autentică a orașului, precum și metaforele poetice care adaugă o notă de simbolism și profunzime. De asemenea, poezia surprinde și aspecte sociale, cu referiri la muncitorii care construiesc un pod peste râul Bistrița și la lumea țărănească care trăiește liniștită în jurul orașului.

„Bistrița” este considerată una dintre cele mai frumoase poezii ale lui George Coșbuc, fiind apreciată atât pentru calitatea scrierii, cât și pentru mesajul ei sentimental și patriotic.

---

Pe Bistriţa, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Şi-n păr vuindu-i vântul,
Cu pluta ei uşoară
Trecea-n amurgul zilei —
Pe Bistriţa cântând.

Închise între stânci
Sălbaticele ape
Gemeau ca-n agonie
Albastre de mânie,
Izbindu-se să scape
Cu vuiet şi cu vaiet —
Închise între stânci.

La cârma plutei sta
Copila zâmbitoare:
Mireasă-i astă fată
Cu moartea cununată
Şi-n stingerea de soare
Părea un chip din basmuri —
La cârma plutei sta!

Privind în urma ei,
Vedeam cum dânsa trece
Râzând pe lângă stâncă —
De nu venea adâncă
Din ceruri noaptea rece,
Şi-acum aş fi acolo
Privind în urma ei!

Rezumat extins la poezia Bistriţa de George Coşbuc

Poezia „Bistrița” de George Coșbuc este o descriere poetică a orașului Bistrița din Transilvania. Poezia începe prin prezentarea unui drum care duce la oraș, iar apoi descrie frumusețea orașului și a împrejurimilor sale.

În prima strofă, poetul descrie drumul care duce spre Bistrița, menționând dealurile, pădurile și apele care îl înconjoară. În a doua strofă, poetul descrie frumusețea orașului, prezentând imaginea turnului bisericii și a podului peste râul Bistrița. În a treia strofă, poetul descrie animalele și plantele din împrejurimi, menționând miresmele florilor de câmp și sunetul păsărilor.

În final, poetul își exprimă admirația pentru frumusețea și bogăția zonei Bistriței, afirmând că ar dori să rămână acolo și să trăiască în liniște. Poezia transmite o imagine pitorească a Bistriței și a naturii din împrejurimi, evidențiind simțul estetic al poetului pentru frumusețea naturală și urbană.