Bieți lampagii de Adrian Păunescu

Una dintre caracteristicile poeziei „Bieți lampagii” de Adrian Păunescu este folosirea unui limbaj plastic, prin care se descriu în detaliu trăirile și activitățile lampagiilor. Poezia transmite o stare de mizerie, durere și umilință, subliniind condițiile grele în care trăiau acești oameni și cum erau nevoiți să muncească pentru a supraviețui. În plus, poetul aduce o notă de critică socială, evidențiind nedreptatea și inechitatea din societatea timpului său.

Într-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca să nu fiți triști.

Bieți lampagii, prin veacul greu
Oriunde-am fi, lucrăm din greu
Dăm foc, dăm foc, felinarelor.

Voi le stingeți către ziuă,
Iar noi ne luăm adio,
Sărmani artiști.

Vine noaptea următoare,
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos.

Voi le stingeți dușmănește,
Vouă noaptea vă priește,
Vai, ce folos.

Cineva mereu ne ceartă
Că urmăm această artă
Fără de tumult.

Într-o noapte fără lună
Vă vom spune „Noapte bună”,
Umiliți prea mult.

Dar ni se va face milă,
Vom da foc chiar la feștilă,
Nu vom rezista.

Căci flacăra alb-albastră
Este meseria noastră,
Ea și numai ea.

Contra nopții tutelare
Noi aprindem felinare
Până veți simți

Că în beznele profunde
Azi lumina se acunde
În lampagii.

Noi, artiștii fără vine,
Noi purtăm în mâini lumina
Să vă dăm ‘napoi.

Însă dacă va fi cazul
Se va termina și gazul,
Vom arde noi.

Rezumat extins la poezia Bieți lampagii de Adrian Păunescu

„Bieți lampagii” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu și publicată în volumul său din 1974, intitulat „Versuri alese”. Poezia este o satiră socială, descriind cu ironie și amărăciune condiția lampagilor, oameni care lucrau în minele de cărbune din Valea Jiului.

Poezia începe cu descrierea lampagilor care coboară în mină, într-un univers întunecat și plin de praf de cărbune, unde nicio rază de lumină nu poate pătrunde. Autorul evidențiază faptul că acești oameni au un loc de muncă extrem de greu și periculos, dar care nu le oferă decât un trai mizerabil, în care abia reușesc să supraviețuiască.

Păunescu ridică în poezie problema inechității sociale și a nedreptății pe care o întâlnesc oamenii din clasa muncitoare, care sunt nevoiți să lucreze în condiții periculoase și insalubre, dar care nu au acces la cele mai elementare resurse și servicii.

Poezia încheie cu un apel la conștiința socială a celor care sunt responsabili pentru situația lampagilor și a oamenilor din Valea Jiului, arătând că aceștia sunt de fapt victimele unui sistem care îi exploatează și îi ignoră.

În general, „Bieți lampagii” este o poezie care pune în discuție problemele sociale și economice din România postbelică și care se adresează unui public larg, îndemnându-i să fie conștienți de nedreptățile pe care le întâlnesc oamenii din clasa muncitoare și să se implice în găsirea unor soluții pentru aceste probleme.