Bătrâna stâncă de Alexandru Macedonski

Un fapt interesant despre poezia „Bătrâna stâncă” de Alexandru Macedonski este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1893 în volumul „Excelsior”. Poezia a fost apreciată pentru stilul său elegant și pentru sugestia sa subtilă că permanența și veșnicia sunt valorile esențiale ale vieții umane. De-a lungul timpului, poezia „Bătrâna stâncă” a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Alexandru Macedonski, fiind frecvent inclusă în antologiile de poezie românească și studiată în școlile și universitățile din întreaga lume.

Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc
O sapă apele să scape de ea, şi-n veci o pizmuieşte
Ţăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robeşte
C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.

Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjeşte,
Dar tace, şi când suflă crivăţ ea sfarmă viforul tăios,
Şi ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios,
Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezeşte.

Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc…
În umbra ei pasc încă mieii ş-ajung vlăstarii brazi puternici,
Şi fie-n mare sau mic număr, neputincioşi sunt cei
nemernici —
Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc.

Rezumat extins la poezia Bătrâna stâncă de Alexandru Macedonski

Poezia „Bătrâna stâncă” de Alexandru Macedonski este o meditație asupra timpului și a schimbării, sugerând că toate lucrurile sunt trecătoare și că doar natura rămâne veșnică.

În prima strofă, poetul ne prezintă o stâncă veche și bătrână, sugerând că aceasta este un simbol al veșniciei și al permanenței în lume. El sugerează că stânca este una dintre cele mai vechi și mai durabile forme de viață și că poate supraviețui schimbărilor din lumea din jurul ei.

În cea de-a doua strofă, poetul ne arată că natura se schimbă în mod constant, dar că stânca rămâne neschimbată și veșnică. El sugerează că stânca este un simbol al permanenței și al imutabilității într-o lume care se schimbă mereu.

În strofa a treia, poetul ne sugerează că timpul este un element inevitabil al vieții și că toate lucrurile sunt trecătoare. El sugerează că doar natura rămâne veșnică și că stânca este un simbol al acestei permanențe.

În ultima strofă, poetul ne îndeamnă să învățăm lecția stâncii și să ne deschidem inimile spre veșnicie. El sugerează că trebuie să acceptăm faptul că toate lucrurile sunt trecătoare și să găsim valoare în fiecare moment al vieții noastre.

În general, poezia „Bătrâna stâncă” de Alexandru Macedonski este o meditație profundă asupra timpului și a schimbării. Poezia ne arată că toate lucrurile sunt trecătoare și că doar natura rămâne veșnică. Stânca este un simbol al permanenței și al imutabilității într-o lume care se schimbă mereu. Poetul ne îndeamnă să învățăm lecția stâncii și să găsim valoare în fiecare moment al vieții noastre, acceptând faptul că toate lucrurile sunt trecătoare. Poezia este o celebrare a permanenței și a veșniciei naturii, sugerând că putem găsi pace și împlinire în această permanență.