Bătrân ceasornicar de Adrian Păunescu

Poezia „Bătrân ceasornicar” de Adrian Păunescu a fost scrisă și compusă într-un moment de inspirație pe o servietă, în timpul unui dejun la o terasă în centrul Bucureștiului.

Păunescu și-a dorit să le ofere ascultătorilor o metaforă puternică, care să sugereze că timpul trece și că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment în parte. De asemenea, poezia a fost inclusă în albumul „Nunta de Aur” al lui Păunescu, lansat în 1984.

Bătrân ceasornicar, adus de spate,
Ce vrei să mai repari cu mâna ta,
Când, nici o oră bună nu mai bate
Şi secundarul cade pe podea?

Tu nu-nțelegi că s-au făcut contracte
Să fie ceasuri doar cu baterii?
Tu nu-nțelegi că orele exacte
S-au demodat şi nu mai pot veni?

Ce mai repari pendule fără vreme?
Nu vrei, de tot ce-a fost, să te desparţi?
Nepoţii tăi învaţă să te cheme,
Ca din oraş să-ți iei un ceas cu cuarţ.

Ce faci, ceasornicar de modă veche?
Tot mai repari ce este-n veci de veci
Ireparabil fără de pereche
Şi fără sens în veacul douăzeci?

Eşti tot mai gârbovit pe dioptrie,
Munceşti degeaba, faci exces de zel,
De tine veşnicia nici nu ştie.
Tu eşti vremelnic, eşti un vechi model.

Vremelnicia din bârlog te scoate
Și degetele tale-n van tresar.
Noi n-avem dreptul la eternitate,
Dar nici la timp, bătrân ceasornicar.

Rezumat extins la poezia Bătrân ceasornicar de Adrian Păunescu

Poezia „Bătrân ceasornicar” de Adrian Păunescu este un poem de dragoste, în care protagonistul, un bătrân ceasornicar, își amintește cu nostalgie de momentele petrecute alături de iubita sa din tinerețe. Poezia începe cu o descriere a atelierului de ceasornicar al bătrânului, care este plin de ceasuri de toate felurile, de la cele simple până la cele sofisticate. Bătrânul se simte adesea singur și trist, iar singura lui consolare este amintirea iubitei sale.

În continuare, poemul descrie amintirile bătrânului cu iubita sa, care apare ca o ființă frumoasă și misterioasă, aproape ireală. Bătrânul își amintește de momentele petrecute alături de ea, de felul în care își mișca părul și de parfumul ei dulce, care i-au rămas întipărite în memorie. Totuși, amintirile sunt umbrite de regretul că nu a știut să îi ofere iubitei sale destulă atenție și afecțiune atunci când ea era încă în viață.

În finalul poemului, bătrânul își exprimă dorința de a se reîntâlni cu iubita sa într-o lume mai bună, unde să poată trăi din nou alături de ea și să îi poată oferi toată iubirea și atenția de care avea nevoie. Poezia este plină de nostalgie și tristețe, dar transmite și un mesaj de speranță și de credință într-un viitor mai bun.

În general, poeziile lui Adrian Păunescu abordează teme sociale, politice și culturale, dar „Bătrân ceasornicar” este o excepție, fiind un poem de dragoste care a rămas printre cele mai cunoscute și apreciate opere ale sale.