Bată vântul de Grigore Vieru

Poezia „Bată vântul” de Grigore Vieru este una dintre cele mai cunoscute creații ale sale, fiind apreciată pentru forța emoțională și mesajul puternic pe care îl transmite. Poezia a fost scrisă în timpul detenției poetului în anii 1980, sub regimul comunist din Republica Moldova. Deși nu face referiri directe la contextul politic, versurile sale au fost interpretate ca o metaforă pentru opresiunea și suferința prin care trecea poporul moldovean. Poezia a fost inclusă în antologiile de poezie românească și este studiată în școli și universități.

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

Rezumat la poezia Bată vântul de Grigore Vieru

Poezia „Bată vântul” de Grigore Vieru este o rugăciune adresată vântului pentru a-i transmite mesajul de dragoste și dor de patrie pentru Moldova. Poezia începe cu o imagine a vântului care bate peste pământ și peste sufletele oamenilor, aducând cu el mirosul de câmpie și de coacăze. Vieru îl roagă pe vânt să-i transmită un mesaj de dragoste și dor pentru pământul său natal, Moldova. El își exprimă dorința de a vedea Moldova frumoasă și mândră din nou, cu oameni liberi și fericiți.

În partea a doua a poeziei, Vieru se adresează direct mamei sale, îndemnând-o să nu-și piardă speranța și să nu renunțe la lupta pentru libertate și independență. El îi spune că nu-i singur și că în sufletul său se ascunde dorul de a vedea Moldova fericită și prosperă din nou. În final, Vieru își exprimă speranța că vântul va transmite mesajul său și că Moldova se va ridica din nou la înălțimea gloriei sale trecute.