Barca de Grigore Alexandrescu

Poezia „Barca” de Grigore Alexandrescu a fost publicată pentru prima dată în revista „Convorbiri literare” în anul 1866. Aceasta este o poezie filosofică care descrie călătoria unui om într-o barcă pe mare, simbolizând viața și destinul uman. În timpul călătoriei sale, personajul întâlnește diferite obstacole și primește diferite învățăminte, iar la sfârșitul călătoriei ajunge într-un port, simbolizând finalul vieții. Poezia este scrisă într-un limbaj poetic și conține multiple simboluri și metafore care îi amplifică efectul artistic.

Pășește lin, o barcă, pe unda adormită!
Respectă al naturii repaos trecător;
Inima mea de zgomot cu totul obosită
Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor.

Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei și-ți place,
Unde te-mpinge vântul, sau unde tu dorești;
Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace,
Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești.

Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie,
De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat,
Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție
Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat.

Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală,
Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc,
Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială,
Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc.

Însă melancolia, amorul și plăcerea,
Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii;
Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea,
Când alerg pe-ale voastre mult umede câmpii.

Din rătăcita-mi barcă, ce-o las la întâmplare,
Ochii mei către ceruri uimit îi ațintez;
Seninul lor însuflă sfială și mirare;
Eu mă rog în tăcere, vărs lacrimi și mă-ncrez.

„Cerul o să ne-ajute”, zicea a mea iubită.
El până acum tace! Să n-o fi ascultat?
Și poate frumusețea a o vedea mâhnită,
Aducându-i drept jertfă suspin neîncetat?

Dacă într-aste ceasuri de vie desfătare
S-ar afla lângă mine… minut dumnezeit!
Viața nu stă-n zile, și eu cu-ncredințare
Câtă-mi rămâne-aș da-o ș-aș zice: am trăit.

Mergi, mergi, ușoară barcă, în dreptu-acelei stele,
Căreia i-am dat nume… un nume ce slăvesc,
Nume ce-n înfocarea închipuirii mele
Pe strălucita-i frunte îl văz și îl citesc.

Acolo te oprește, acolo priveghează,
Cât raza ei asupră-ți ș-asupră-mi va zâmbi;
Când va pieri cu noaptea, atunci te depărtează,
Și iar cu noaptea vino la dânsa a privi.

Până când fericirea, atâta așteptată,
Îmi va răsplăti veacuri trecute cu amar;
Dacă ș-astă nădejde, ca altele-nșelată,
N-o trece ca nădejdea și n-o fi în zadar!

Rezumat extins la poezia Barca de Grigore Alexandrescu

„Barca” este o poezie a lui Grigore Alexandrescu, scrisă în anul 1841. Este o poezie cu un mesaj profund moral și filozofic, care transmite ideea că viața umană este asemenea unei călătorii pe un râu cu o barcă, cu toate că este plină de obstacole și de neîmpliniri, trebuie să ne bucurăm de călătoria noastră și să ne trăim viața la maximum.

În poezie, Grigore Alexandrescu descrie o barcă care navighează pe un râu și care simbolizează viața umană. Bărcile se întrec, se luptă cu valurile și cu stâncile din râu, însă, în cele din urmă, ajung la același destin. Această luptă simbolizează obstacolele și greutățile pe care le întâlnim în viață, dar și importanța de a merge înainte, de a nu renunța și de a ne bucura de fiecare moment.

Poezia este scrisă într-un stil simplu, dar profund, cu un ritm regulat și cu rimă, folosindu-se de simboluri pentru a exprima ideile sale. În final, poezia ajunge la concluzia că viața este o călătorie, o călătorie care trebuie trăită în totalitate și în care trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, deoarece destinul final este același pentru toți.

„Barca” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Grigore Alexandrescu, fiind considerată o operă de mare valoare literară și morală. Poezia a fost apreciată de-a lungul timpului pentru profunzimea ei și pentru faptul că îndeamnă la încredere și la optimism în fața dificultăților vieții.