Bărăganul de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Bărăganul” de Vasile Alecsandri este că aceasta este considerată una dintre cele mai reprezentative poezii ale sale, fiind inclusă în manualele şcolare şi fiind recunoscută ca o capodoperă a literaturii române. Poezia a fost compusă în perioada în care Alecsandri călătorea în sud-estul României, fiind inspirată de peisajul arid şi pustiu al Câmpiei Bărăganului.

De asemenea, poezia „Bărăganul” a fost interpretată în diferite forme artistice, cum ar fi muzica sau pictura, reprezentând o sursă de inspiraţie pentru artiștii care au încercat să redea frumuseţea şi încărcătura emoţională a acestui peisaj arid şi dur.

Vasile Alecsandri a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi ai literaturii române, cunoscut pentru promovarea tradiţiilor şi culturii româneşti. Poezia „Bărăganul” este un exemplu al abilităţilor sale literare şi al sensibilităţii sale în faţa naturii, reprezentând un simbol al durităţii şi frumuseţii unui peisaj arid şi pustiu, dar care încă ascunde oamenilor şi animalelor secrete şi comori neaşteptate.

---

Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.
 
Pustietatea goală sub arşiţa de soare
În patru părţi a lumii se-ntinde îngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt
 
De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.
 
Acolo floarea naşte şi moare-n primăvară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiile câmpii.
 
Pe cea savană-ntinsă şi cu sălbatic nume,
Lung ocean de iarbă necunoscut în lume,
O cumpănă se-nalţă aproape de un puţ,
Şi-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struţ.
 
Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână.
Vro doi români în soare ş-o sprintenă română
Înconjură ceaunul ce fierbe fumegos
Pe foc, şi mai departe un câne roade-un os.
 
Pe car un copilandru priveşte-n depărtare…
Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare!
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu se arată pe câmpul de mohor!
 
Din vreme-n vreme numai, lungi şiruri de cocoare
Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare,
Şi vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmaţi,
S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpaţi.
 
Ah! dulce, glorioasă şi mult strălucitoare
Va fi ziua de viaţă, când, pe sub mândrul soare,
Trecând în repejune, un zmeu cu-aripi de foc
Goni-va trista moarte ce zace-n acest loc!
 
Mult vesel va fi câmpul când veşnica-i tăcere
Va dispărea deodată la glasul de-nviere
Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fer,
Vestind noua răpire a focului din cer!

Rezumat extins la poezia Bărăganul de Vasile Alecsandri

Poezia „Bărăganul” de Vasile Alecsandri este o descriere a peisajului arid şi pustiu din Câmpia Bărăganului, în sud-estul României. Poezia este compusă din şase strofe, fiecare strofă având câte opt versuri.

În prima strofă, Alecsandri descrie Bărăganul ca fiind o regiune aridă şi uscată, unde nicio floare nu poate creşte şi unde pământul este atât de ars de soare încât se pare că nu mai poate da viaţă.

În a doua strofă, Alecsandri descrie natura în Bărăgan, unde copacii sunt rari şi uscaţi, iar iarba este arsă de soare. El subliniază că animalele nu pot supravieţui în această regiune uscată şi lipsită de viaţă.

În a treia strofă, Alecsandri se întreabă dacă oamenii ar putea trăi într-un astfel de mediu şi îşi răspunde singur, afirmând că oamenii sunt capabili să se adapteze şi să supravieţuiască chiar şi în cele mai dure condiţii.

În a patra strofă, Alecsandri descrie cum pământul uscat se crăpează sub căldura soarelui şi cum vântul bate furtunos, ridicând nori de praf şi nisip.

În a cincea strofă, Alecsandri meditează asupra trecerii timpului şi asupra faptului că, în ciuda schimbărilor care au loc în lume, Bărăganul rămâne la fel de arid şi pustiu, fără speranţă.

În ultima strofă, Alecsandri concluzionează că Bărăganul este o zonă aridă şi pustie, fără nicio speranţă de viaţă, dar care are o frumuseţe a sa, pentru cei care o pot vedea şi o înţelege.

În concluzie, poezia „Bărăganul” de Vasile Alecsandri este o descriere a peisajului arid şi pustiu din Câmpia Bărăganului, în sud-estul României. Poezia subliniază că natura este capabilă să supravieţuiască în cele mai dure condiţii şi că oamenii pot învăţa să se adapteze la mediu. Deşi Bărăganul este o regiune fără speranţă, fără viaţă şi fără bucurie, aceasta are o frumuseţe a sa, pentru cei care o pot vedea şi o înţelege. Vasile Alecsandri a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi ai literaturii române, cunoscut pentru promovarea tradiţiilor şi culturii româneşti. Poezia „Bărăganul” este un exemplu al preocupării sale pentru