Balada unei stele mici de George Topârceanu

În poezia „Balada unei stele mici”, George Topârceanu folosește o serie de figuri de stil precum personificarea, metafora sau antiteza, pentru a sublinia emoția și dramatismul povestirii. De asemenea, poezia a fost compusă în perioada interbelică, când România se confrunta cu mari schimbări culturale și sociale, iar literatura și arta românească au devenit un mijloc important de exprimare și afirmare a identității naționale.

Poezia a devenit populară nu numai în România, ci și în alte țări, fiind tradusă în mai multe limbi străine. Ea a fost inclusă în manualele școlare de limba română și este considerată una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui George Topârceanu. De asemenea, poezia a inspirat și alte lucrări artistice, cum ar fi picturi sau desene, care ilustrează frumusețea și tristețea universului descris de Topârceanu.

---

Ţii minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?

Cu faţa-n sus spre Dumnezeu,
Lăsându-ţi capul să se culce
Pe braţul meu,
Te legănam, povară dulce.

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,

Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele,
Fusese martor ocular
La toate cele.

Şi nu mi-ai spus atunci nimic,
Dar când mi-am coborât privirea,
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.

Un strop de-argint a lunecat,
Şi, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subţire de beteală…

Ţii minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelaţii,
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicaţii?

Ce veşti din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
Cu Infinitul?…

Sclipind departe, prin frunziş,
O stea smerită şi albastră
Sta singuratică, pieziş
Deasupra noastră.

Şi ca un spin,
Cu raza-i rece şi subţire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: – Sub cerul vast şi mut
V-a aruncat aceeaşi soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.

Sărman atom sentimental!
Nu ştii tu oare
Că viaţa voastră-i colosal
De trecătoare?

Zicea: – Mă mir că te-ai gândit
Să-mi cânţi o odă.
De când poeţii s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteţi prea mărunţi
Şi eu, prea mare…
N-ar fi mai bine să renunţi
Şi să vă duceţi la culcare?

Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – sub stele jurământ
Pe veşnicie.

Şi nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers –
Să pui o rimă…

Rezumat extins la poezia Balada unei stele mici de George Topârceanu

„Balada unei stele mici” este o poezie scrisă de George Topârceanu, unul dintre cei mai importanți poeți români din secolul XX. Poezia spune povestea unei stele mici care își caută locul în univers și își dorește să fie recunoscută și să strălucească mai puternic.

În primele strofe, poezia descrie steaua mica ca fiind una dintre multele stele din cer, fără un loc special și fără să strălucească prea puternic. Steaua simte că este ignorată de restul universului și își dorește să fie mai mare și mai puternică.

În continuare, poezia își schimbă tonul și devine mai dramatică. Steaua încearcă să își găsească un loc mai important în univers și să atragă atenția celorlalte stele. Ea își dorește să fie văzută și recunoscută, dar nu reușește să impresioneze cu strălucirea sa mică.

În final, poezia se încheie cu o notă tristă și dramatică, deoarece steaua realizează că este sortită să rămână mică și neimportantă. Ea simte că a pierdut lupta pentru a fi recunoscută și își dorește să dispară din univers.

În general, „Balada unei stele mici” este o poezie despre dorința de a fi recunoscut și valorificat, dar și despre frustrarea de a fi considerat neimportant. Poemul poate fi interpretat ca o metaforă a luptei omului pentru a-și găsi locul în lume și pentru a fi recunoscut pentru ceea ce este. De asemenea, poezia subliniază importanța de a accepta propria valoare, indiferent de cât de mică sau neimportantă pare aceasta în comparație cu alții.