Balada morţii de George Topârceanu

Un fapt interesant despre poezia „Balada morţii” de George Topârceanu este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă tulbure a istoriei României. Poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1925, într-o perioadă în care țara se confrunta cu probleme sociale și politice majore.

Poetul a abordat subiectul moartei într-un mod profund și emoționant, oferind o reflecție asupra duratei și a fragilității vieții umane. Poezia a avut un impact puternic asupra publicului și a fost considerată o realizare literară deosebită, care a ajutat la definirea lui Topârceanu ca unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului XX.

De-a lungul timpului, poezia „Balada morţii” a fost interpretată de mulți artiști și a fost setată pe muzică de cântăreți și compozitori români și internaționali. Această poezie impresionantă a rămas una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate poezii din literatura română și a continuat să inspire și să emoționeze oamenii de-a lungul generațiilor.

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale…
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.
 
În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa…
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.
 
Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.
 
Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.
 
Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.
 
Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.
 
Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii…
 
Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.
 
Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă – să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare…
 
Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.
 
Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.
 
Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă…

Rezumat extins la poezia Balada morţii de George Topârceanu

Poezia „Balada morţii” de George Topârceanu este o meditație poetică despre moarte și despre efectul acesteia asupra oamenilor. Poezia își propune să exploreze frica și durerea provocată de moarte, dar și puterea de a înfrunta această realitate inevitabilă.

Poezia începe cu o imagine a morții, personificată ca un înger negru, care vine să ia sufletul unei fete tinere. Poetul descrie durerea și disperarea familiei și a prietenilor fetei, care nu pot să accepte pierderea ei și încearcă să o aducă înapoi la viață.

În continuare, poetul vorbește despre inevitabilitatea morții și despre modul în care aceasta îi face pe oameni să se confrunte cu propriile lor limite și cu sensul vieții lor. El subliniază faptul că moartea este o realitate pe care oamenii trebuie să o accepte și să o înfrunte cu curaj și înțelepciune.

În final, poetul își exprimă încrederea că sufletul fetei a ajuns într-un loc mai bun și că ea a găsit pacea și liniștea acolo. El subliniază faptul că moartea poate fi și o eliberare și că uneori trebuie să renunțăm la frica noastră față de ea și să o acceptăm ca parte a ciclului natural al vieții.

În concluzie, poezia „Balada morţii” de George Topârceanu este o meditație poetică asupra moartei și a efectului acesteia asupra oamenilor. Prin intermediul poeziei, poetul explorează frica și durerea provocate de moarte, dar și puterea de a înfrunta această realitate inevitabilă. Poezia oferă o reflecție profundă asupra naturii vieții și a morții și transmite un mesaj de curaj și de încredere în puterea de a accepta și de a înfrunta inevitabilul.