Un fapt interesant despre poezia „Balada lui Siminic” este că aceasta a fost inspirată de o legendă populară românească, care spunea că într-un anumit sat trăia un băiat curajos numit Siminic, care a luptat cu un tigru pentru a-și salva iubita. George Topîrceanu a preluat această legendă și a transformat-o într-o poezie cu o sensibilitate romantică.
De asemenea, poezia „Balada lui Siminic” este una dintre cele mai populare și îndrăgite creații ale lui George Topîrceanu, care a fost cunoscut pentru talentul său de a scrie poezii cu teme romantice și morale puternice. Prin intermediul acestei poezii, autorul a reușit să transmită un mesaj important despre iubire, curaj și încredere în sine, dar și despre acceptarea trecerii timpului și schimbărilor inevitabile din viață.
De asemenea, poezia a fost interpretată și ca o critică la adresa societății tradiționale românești, care impunea uneori constrângeri și limite asupra femeilor, care nu aveau dreptul să-și aleagă singure partenerul de viață sau să-și urmeze propriul destin.
În general, poezia „Balada lui Siminic” este o creație literară profundă și sugestivă, care a devenit un adevărat simbol al romantismului și al spiritului luptător al poporului român.
Colo-n jos pă prundurele
Ziduiesc trei frăţurele.
Care cum zidul făcea
Pe noapte se surpa.
Ei aşe s-o sfătuit:
Care nevasta-a vini
Cu prânzu mai dimineaţă
Tăt în zâd s-o zâduiască.
Nevasta lui Siminic
Dimineaţa s-o sculat
Şi pă faţă s-o spălat
Şi prânzu şi l-o gătat
Şi pruncii i-o aşezat,
La Siminic o alergat.
Siminic din grai grăie:
– Doamne, la nevasta me,
Dă-i, Doamne, un lup nainte,
Doară ie s-o spăimânta
Şi prânzu şi l-a vărsa
Şi napoi s-a înturna.
Ea lupu l-o-nconjurat
La Siminic o alergat.
Siminic din grai grăie:
– Doamne, la nevasta me,
Dă-i, Doamne,-un lujer nainte,
Doară ie s-o-mpiedica
Şi prânzu şi l-a vărsa.
Ea lujeru l-o-nconjurat
La Siminic o-alergat.
– Haidaţi, măi fraţi, să prânzim,
Nevasta să zâduim.
Zâduită până-n brâu,
Răsărit-o-on spic de grâu;
Zâduită până-n barbă,
Răsărit-o-on spic de iarbă.
Rezumat extins la poezia Balada lui Siminic
„Balada lui Siminic” este o poezie scrisă de George Topîrceanu, care prezintă povestea unui băiat pe nume Siminic, care este trimis să caute lemne în pădure și care întâlnește o fată frumoasă, îndrăgostindu-se de ea. Poezia este o baladă, un gen literar tradițional, care prezintă o poveste narativă cu o morală și o temă muzicală.
Poezia începe prin prezentarea personajului principal, Siminic, care este un băiat simplu și sărac, trimis să aducă lemne din pădure pentru a-și ajuta mama bolnavă. În timp ce este în pădure, Siminic întâlnește o fată frumoasă și se îndrăgostește de ea. Fata îi spune că se numește Florica și îi dăruiește o floare, cerându-i să o viziteze din nou.
În a doua parte a poeziei, Siminic își amintește de întâlnirea cu Florica și decide să meargă să o viziteze din nou. Cu toate acestea, pe drumul către casa Floricăi, Siminic întâlnește un tigru și este nevoit să lupte cu el. După o luptă grea, Siminic reușește să învingă tigrul și să ajungă la casa Floricăi, unde îi prezintă floarea pe care i-a dăruit-o înainte și îi cere să se căsătorească cu el.
În finalul poeziei, Florica îi spune lui Siminic că nu poate să se căsătorească cu el, pentru că trebuie să plece din sat și să își urmeze propriul drum. În această strofă, autorul sugerează că iubirea este adesea o experiență trecătoare și că oamenii trebuie să învețe să accepte aceste schimbări și să meargă mai departe.
În general, poezia „Balada lui Siminic” este o creație literară care transmite un mesaj important despre iubire și curaj, dar și despre trecerea timpului și schimbare. Prin intermediul acestei poezii, George Topîrceanu își îndeamnă cititorii să își urmeze inima și să lupte pentru ceea ce cred, dar și să accepte schimbările și să meargă mai departe în viață.
