Un ceas e de când anul trecu… Mi-aduc aminte
Cu ce nadejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput:
romana
Literatura română reprezintă o parte importantă a culturii și istoriei României, fiind o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. Ea are o istorie bogată, începând cu primele scrieri în limba română din secolul al XVI-lea și continuând cu creațiile literare contemporane.
Această literatură a fost influențată de diverse curente literare europene, dar a reușit să își păstreze propria sa identitate culturală și lingvistică. Multe dintre operele cele mai importante ale literaturii române au fost scrise în perioada de mijloc a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, considerată a fi „epoca de aur” a literaturii române.
În această perioadă, scriitorii români au explorat subiecte precum istoria și cultura națională, precum și probleme sociale și politice ale vremii lor. Aceștia au creat capodopere în diferite genuri literare, cum ar fi poezia, proza și teatrul.
Literatura română este bogată în opere de ficțiune și non-ficțiune, precum și în poezie, dramaturgie și eseuri. Operele literare cele mai cunoscute și cele mai studiate în școli și universități includ „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, „Moromeții” de Marin Preda, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ion” de Liviu Rebreanu.
În plus față de operele tradiționale, literatura română contemporană a adus în prim-plan noi stiluri și abordări. Scriitorii moderni abordează o varietate de subiecte, de la probleme sociale și politice contemporane, la probleme psihologice și existențiale.
În concluzie, literatura română este o parte importantă a culturii și istoriei României, reprezentând o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. De-a lungul timpului, scriitorii români au creat opere remarcabile în diferite genuri literare, care continuă să inspire și să influențeze generațiile următoare.
Limitatorii (Pfeffel) de Mihai Eminescu
Și prefăcut în lebadă la Leda Zeus pornește;
Ar vrea să fac-asemenea un tânăr, ce iubește.
Amicul nostru cel posac
Se duce ca gânsac.
Săracă-i a ta limbă de Mihai Eminescu
Săracă-i a ta limbă de vorbă și de gând
Când mintea [ți] se sfarmă de visuri spumegând,
În van cauți cuvântul și sunetul în van
Să prinzi în cercu-i palid gândul cel diafan
Atât de fragedă… de Mihai Eminescu
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Rondelul coroanelor nepieritoare de Alexandru Macedonski
Coroane-n veci nepieritoare
Dintre frunzișurile mari
Ale bătrânilor stejari
Privighetoarea de Vasile Alecsandri
Prinsă din zbor și cîntec, în crîng, privighetoarea,
I s-a cernit deodată toată zarea.
Dusă din lumea largă și slobodă-n robie,
Se zbate, zi și noapte, de moarte, -n colivie.
Cantec caracudesc de Mihai Eminescu
Era odat’ – abia-i un an
-Cînd Tit era puternic,
Și vău,vău, vău cel șarlatan
Era smerit, cucernic
Umbra Lui Mircea de Grigore Alexandrescu
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
La moartea lui Eliade de Mihai Eminescu
Tăceţi! Cearta amuţească – E-o oră grea şi mare
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuţeşte la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuţeşte, vulcane când s-aprind,
Pintre stânci de piatră seacă de Mihai Eminescu
Pintre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Țipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă