Dac-aș avea tăria
să scriu
un cântec de luptă
atunci când
sunt nefericit din dragoste,
poporul meu
romana
Literatura română reprezintă o parte importantă a culturii și istoriei României, fiind o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. Ea are o istorie bogată, începând cu primele scrieri în limba română din secolul al XVI-lea și continuând cu creațiile literare contemporane.
Această literatură a fost influențată de diverse curente literare europene, dar a reușit să își păstreze propria sa identitate culturală și lingvistică. Multe dintre operele cele mai importante ale literaturii române au fost scrise în perioada de mijloc a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, considerată a fi „epoca de aur” a literaturii române.
În această perioadă, scriitorii români au explorat subiecte precum istoria și cultura națională, precum și probleme sociale și politice ale vremii lor. Aceștia au creat capodopere în diferite genuri literare, cum ar fi poezia, proza și teatrul.
Literatura română este bogată în opere de ficțiune și non-ficțiune, precum și în poezie, dramaturgie și eseuri. Operele literare cele mai cunoscute și cele mai studiate în școli și universități includ „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, „Moromeții” de Marin Preda, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ion” de Liviu Rebreanu.
În plus față de operele tradiționale, literatura română contemporană a adus în prim-plan noi stiluri și abordări. Scriitorii moderni abordează o varietate de subiecte, de la probleme sociale și politice contemporane, la probleme psihologice și existențiale.
În concluzie, literatura română este o parte importantă a culturii și istoriei României, reprezentând o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. De-a lungul timpului, scriitorii români au creat opere remarcabile în diferite genuri literare, care continuă să inspire și să influențeze generațiile următoare.
Întoarcerea în stâncă de Adrian Păunescu
Voiam să-mi fii statuia răzvrătită,
Ce-și caută structura ei adâncă
Și-apoi întâia formă și-o imită
Și intră-n munte și devine stâncă.
Internate și azile de Adrian Păunescu
Iertați-ne, băieți ai noștri, că vă zvîrlim în internate.
Că vă uităm cu pedagogii mai mult sau mai puțin cretini.
Că vă privăm de duioșie și vă privăm de libertate,
Intelectul ca preș de Adrian Păunescu
Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al ţârii mele,
Mă-ntorc plângând cu faţa către stele
Şi totuşi nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat
Insuportabil, gândul de Adrian Păunescu
Îmi trăiesc nevrozele de-a rândul,
Mă complac în fiece prăpăd,
Mă gândesc mereu la ce nu văd,
Cel mai greu de stăpânit e gândul.
Instinct surdomut de Adrian Păunescu
Am început să nici nu te mai văd,
ești umbra mâinii ce s-a-ntins spre tine,
urmează doar un hohot de prăpăd
și vești obișnuite, rău și bine.
Inimă cu impresii de toamnă de Adrian Păunescu
Impresii de toamnă în inima mea
și nu știu nici numele munților care
mi-arată vecia în calcar distant
şi-mi lasă în pleoape un pic de-nnorare.
Înhamă caii, tată de Adrian Păunescu
Pământul te resoarbe și viermii nu te cruță,
Distanța se mărește între mata și noi
Și, totuși, pentru șansa întoarcerii-napoi,
Înhamă caii, tată, și pune-i la căruță.
Infracțiunea de a fi de Adrian Păunescu
Pătrunde în ființa mea
Seducția de-a exista,
Resimt adânc, până-n copii,
Infracțiunea de a fi.
Infernul trecând de Adrian Păunescu
Am auzit infernul
Ca o rupere a unui stejar,
Probabil că mergea undeva, la o nuntă,
Și a trecut pe lângă noi,