Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.
romana
Literatura română reprezintă o parte importantă a culturii și istoriei României, fiind o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. Ea are o istorie bogată, începând cu primele scrieri în limba română din secolul al XVI-lea și continuând cu creațiile literare contemporane.
Această literatură a fost influențată de diverse curente literare europene, dar a reușit să își păstreze propria sa identitate culturală și lingvistică. Multe dintre operele cele mai importante ale literaturii române au fost scrise în perioada de mijloc a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, considerată a fi „epoca de aur” a literaturii române.
În această perioadă, scriitorii români au explorat subiecte precum istoria și cultura națională, precum și probleme sociale și politice ale vremii lor. Aceștia au creat capodopere în diferite genuri literare, cum ar fi poezia, proza și teatrul.
Literatura română este bogată în opere de ficțiune și non-ficțiune, precum și în poezie, dramaturgie și eseuri. Operele literare cele mai cunoscute și cele mai studiate în școli și universități includ „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, „Moromeții” de Marin Preda, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ion” de Liviu Rebreanu.
În plus față de operele tradiționale, literatura română contemporană a adus în prim-plan noi stiluri și abordări. Scriitorii moderni abordează o varietate de subiecte, de la probleme sociale și politice contemporane, la probleme psihologice și existențiale.
În concluzie, literatura română este o parte importantă a culturii și istoriei României, reprezentând o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. De-a lungul timpului, scriitorii români au creat opere remarcabile în diferite genuri literare, care continuă să inspire și să influențeze generațiile următoare.
Lacrimi pentru tatăl învins de Adrian Păunescu
Unde vă duceţi, puteri părinteşti,
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?
La despărțire de Adrian Păunescu
N-am ce să-ți explic,
nu mai vreau nimic,
dintr-o viață
nici-o clipă n-a rămas
și-n acest final,
noi, paradoxal,
Karenina de Adrian Păunescu
Și iată trenul trece, și ultimul vagon
își leapădă pe orizont lumina,
și în noroiul lumii, putred și monoton,
se recompune blândă, cât mieii, Karenina.
Iubire testamentară de Adrian Păunescu
Să te păzească munții, de azi, în locul meu,
Să te păzească munții și luna și pădurea,
Îmi iau cu mine vârsta, tăcerea și securea
Și plec în locu-n care tu n-ai să fii mereu.
Iubito, vine toamna de Adrian Păunescu
Iubito, vine toamna peste toate,
Bacovia reintră în portrete,
Cad frunze picurând singurătate
Şi tu ai gesturi, parcă, mai încete.
Jurământ de credință de Adrian Păunescu
Acestei țări de tainică sorginte
Să-i dați pământul trupului ce sunt,
Când veți avea nevoie de pământ
Să-i dați doi metri de pământ fierbinte.
Jurământ de dragoste și iubire de Adrian Păunescu
Sunt gelos pe întreaga ta viaţă,
Aş fi vrut să-ţi fiu frate întâi,
Să te-nvăţ un cuvânt de verdeaţă
Şi străină apoi să-mi rămâi.
Jocul umbrelor de Adrian Păunescu
Pe umbra ta prelung-armonioasă,
Am așezat cu grijă umbra mea,
Și ne-am iubit, cât umbra mea dorea,
Și-am construit pe umbra ta o casă.
Inutil ieșind din oraș de Adrian Păunescu
De câte ori plec în oraș
Am reflexul să mă îndrept spre tine,
Dar nu te mai găsesc.
Închid ochii
Și nu știu ce caut pe străzi.
Ce mai caut în lume,
Dacă tot te-am pierdut.