Stam în fereasta susă
Și izvoreau în taină,
Cu-a lor de aur haină,
A nopții stele mari.
romana
Literatura română reprezintă o parte importantă a culturii și istoriei României, fiind o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. Ea are o istorie bogată, începând cu primele scrieri în limba română din secolul al XVI-lea și continuând cu creațiile literare contemporane.
Această literatură a fost influențată de diverse curente literare europene, dar a reușit să își păstreze propria sa identitate culturală și lingvistică. Multe dintre operele cele mai importante ale literaturii române au fost scrise în perioada de mijloc a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, considerată a fi „epoca de aur” a literaturii române.
În această perioadă, scriitorii români au explorat subiecte precum istoria și cultura națională, precum și probleme sociale și politice ale vremii lor. Aceștia au creat capodopere în diferite genuri literare, cum ar fi poezia, proza și teatrul.
Literatura română este bogată în opere de ficțiune și non-ficțiune, precum și în poezie, dramaturgie și eseuri. Operele literare cele mai cunoscute și cele mai studiate în școli și universități includ „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, „Moromeții” de Marin Preda, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ion” de Liviu Rebreanu.
În plus față de operele tradiționale, literatura română contemporană a adus în prim-plan noi stiluri și abordări. Scriitorii moderni abordează o varietate de subiecte, de la probleme sociale și politice contemporane, la probleme psihologice și existențiale.
În concluzie, literatura română este o parte importantă a culturii și istoriei României, reprezentând o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. De-a lungul timpului, scriitorii români au creat opere remarcabile în diferite genuri literare, care continuă să inspire și să influențeze generațiile următoare.
Rondelul orașului din Indii de Alexandru Macedonski
Spart a fost orasul mare
De a vremei vitregie:
Peste moarta galagie
Cresc copacii pana-n zare.
Moartea dinainte de cuvinte de Adrian Păunescu
Doamne, ce m-aș fi făcut dacă mă nășteam, înainte
De-a exista cuvinte?
Cum aș fi spus ceea ce simțeam că trebuie să spun,
Dacă nici urletul nu era bun?
Moartea bătrânilor de Adrian Păunescu
Mai muncim o vreme, tată-mare,
Ca sa strângem bani de-nmormântare,
Mai muncim o vreme, mamă bună,
Și-or să ne îngroape împreună.
Miros de coasă de Adrian Păunescu
E amurg și mai rămân
Lângă foc și amintire,
Mă adun din risipire,
Și încep să cânt păgân.
A fi fire și nefire,
Nu mai știu ce mai îngân,
Mila de albine de Adrian Păunescu
Polenul a uitat să se închine,
e luat de mic din fel de fel de flori
și prefăcut în miere de albine
și pus în faguri încercuitori.
Mi-e sufletul un câine pe şosea de Adrian Păunescu
Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconştientul, cui îl las?
Mi-e somn, pe viață și pe moarte de Adrian Păunescu
Mi-e somn adânc şi obosit sunt foarte,
Nu mă mai recunosc în tot ce fac,
Vreau somnoterapie de un veac
Într-un gheţar de lacrimi, de departe.
Mi-e frig de frigul… de Adrian Păunescu
Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndată ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
Și l-a lasat acolo, în pământ.
Mere și rouă de Adrian Păunescu
Carnea ta miroase-a mere, gura ta miroase-a mere,
Două clopote de mere și de rouă vor să bată
Unde stau acuma sânii luminați de-o rea plăcere.