Am început să mă obişnuiesc,
Încet-încet, cu gândul că eşti moartă,
Considerându-te, în mod firesc,
Un fel de capodoperă de artă.
romana
Literatura română reprezintă o parte importantă a culturii și istoriei României, fiind o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. Ea are o istorie bogată, începând cu primele scrieri în limba română din secolul al XVI-lea și continuând cu creațiile literare contemporane.
Această literatură a fost influențată de diverse curente literare europene, dar a reușit să își păstreze propria sa identitate culturală și lingvistică. Multe dintre operele cele mai importante ale literaturii române au fost scrise în perioada de mijloc a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, considerată a fi „epoca de aur” a literaturii române.
În această perioadă, scriitorii români au explorat subiecte precum istoria și cultura națională, precum și probleme sociale și politice ale vremii lor. Aceștia au creat capodopere în diferite genuri literare, cum ar fi poezia, proza și teatrul.
Literatura română este bogată în opere de ficțiune și non-ficțiune, precum și în poezie, dramaturgie și eseuri. Operele literare cele mai cunoscute și cele mai studiate în școli și universități includ „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, „Moromeții” de Marin Preda, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ion” de Liviu Rebreanu.
În plus față de operele tradiționale, literatura română contemporană a adus în prim-plan noi stiluri și abordări. Scriitorii moderni abordează o varietate de subiecte, de la probleme sociale și politice contemporane, la probleme psihologice și existențiale.
În concluzie, literatura română este o parte importantă a culturii și istoriei României, reprezentând o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. De-a lungul timpului, scriitorii români au creat opere remarcabile în diferite genuri literare, care continuă să inspire și să influențeze generațiile următoare.
Oameni singuri de Adrian Păunescu
Pentru oamenii cei singuri pe pământ e cel mai greu,
El- mai singur decât tine și tot singuri ea și eu.
Oameni singuri, oameni singuri, dați-mi voie să vă strig
Oameni de zăpadă de Adrian Păunescu
Ninge fără milă cu vinovăţie
Ca o inculpare, ca un martor mut
Ninge ca o nuntă, ninge şi sfâşie
Se fărâmiţează ultimul salut.
O veste de Adrian Păunescu
Telefonul plange, parc-ar vrea sa-mi spuna
Ca sarmana Tanti a patit ceva,
C-a venit pe lume ca o veste buna
Si-a plecat din lume ca o veste rea.
O țară cât adâncul unei linguri de Adrian Păunescu
Atunci când sună cineva la poartă,
Atunci când sunt confuz şi-mi este greu,
Atunci când perceptorii nu mă iartă,
Îmi amintesc de tine, tatăl meu.
Nuntă și parastas de Adrian Păunescu
Vremea-n calendare se încruntă,
Nici o clipă nu ne-a mai rămas,
Te-am chemat la propria ta nuntă
Și-ai ajuns la propriul parastas.
Nunta lucrurilor de Adrian Păunescu
Alături, un palton și o jachetă
Ca-ntr-o idilă mînecile-și strîng,
Se caută, pe urmă se regretă,
Cu lacrimi tragice de nasturi plîng.
Nunta echinocțiului de Adrian Păunescu
Ființa mea de iarnă e sătulă,
Mă desprimăvărez câte puțin,
Simt mugurii trecându-mi prin căciulă
Și nu știu ce-i cu ei: se duc, ori vin.
Nunta de Adrian Păunescu
Noptoasă doamnă a tristeţii mele,
Vin apele plîngînd spre ochii tăi,
O remuşcare urcă în călăi
Şi pietrele cad singure din ele.
Nunta fără de mireasă de Adrian Păunescu
Noi pe-aici cu-n fel de nuntă,
Eu – înfrânt şi tu înfrântă,
Stai acasă, nu te deranja,
E-o afacere măruntă,