Literatura română reprezintă o parte importantă a culturii și istoriei României, fiind o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. Ea are o istorie bogată, începând cu primele scrieri în limba română din secolul al XVI-lea și continuând cu creațiile literare contemporane.
Această literatură a fost influențată de diverse curente literare europene, dar a reușit să își păstreze propria sa identitate culturală și lingvistică. Multe dintre operele cele mai importante ale literaturii române au fost scrise în perioada de mijloc a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, considerată a fi „epoca de aur” a literaturii române.
În această perioadă, scriitorii români au explorat subiecte precum istoria și cultura națională, precum și probleme sociale și politice ale vremii lor. Aceștia au creat capodopere în diferite genuri literare, cum ar fi poezia, proza și teatrul.
Literatura română este bogată în opere de ficțiune și non-ficțiune, precum și în poezie, dramaturgie și eseuri. Operele literare cele mai cunoscute și cele mai studiate în școli și universități includ „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, „Moromeții” de Marin Preda, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ion” de Liviu Rebreanu.
În plus față de operele tradiționale, literatura română contemporană a adus în prim-plan noi stiluri și abordări. Scriitorii moderni abordează o varietate de subiecte, de la probleme sociale și politice contemporane, la probleme psihologice și existențiale.
În concluzie, literatura română este o parte importantă a culturii și istoriei României, reprezentând o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. De-a lungul timpului, scriitorii români au creat opere remarcabile în diferite genuri literare, care continuă să inspire și să influențeze generațiile următoare.
Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată?
Şi plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.
A ieşit răchita-n drum. Ce-o mai fi şi asta oare, Că-i din cap până-n picioare Numai motocei de scrum?
Doina voinicească (A lui Ion Petreanu) de Vasile Alecsandri
Din Siret şi până-n Prut
Murgul apă n-a băut,
Iarbă verde n-a păscut,
De-a păscut în câmp vreodată,
A păscut iarbă uscată
Ş-a băut apă din baltă
Fost-ai, leleo, când ai fost Ş-ai rămas un lucru prost. Fost-ai, badeo, om voinic Ş-ai rămas om…
Pe deal, la Palestre, vitejii Zuavi,Bersalierii sprinteni, Vânătorii bravi. In oastea germană s-aruncă împreună
Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmură şi templele divine,
De mult s-au năruit.
Moş-Andruşca, iepuraş, A pornit-o spre oraş, Cu chitara la spinare, Ca să facă o cântare.
Pe cei munţi pustii, sălbatici, Din Lombardo-Veneţie, Unde noaptea în orgie S-adun demonii lunatici,
Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!
