Despre povești. Poveștile românești sunt un element important al culturii naționale, reflectând tradițiile, valorile și credințele poporului român. Aceste povești au fost transmise oral de-a lungul generațiilor și s-au dezvoltat într-un mod unic, reflectând influențe din diferite zone ale Europei și ale Orientului Mijlociu.
Poveștile românești sunt adesea pline de fantezie și aventură, dar și de învățăminte morale. Personajele lor includ zâne, vrăjitori, dragoni și alte ființe fantastice, precum și eroi și eroine curajoase. Multe povești sunt încă populare și astăzi, fiind transmise copiilor de părinți și bunici.
Cele mai cunoscute povești românești includ „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Făt-Frumos cu părul de aur”, „Ileana Cosânzeana”, „Harap Alb” și multe altele. Aceste povești au inspirat adesea literatura și arta românească, fiind transmise din generație în generație.
Pe lângă faptul că sunt o parte importantă a culturii românești, poveștile au și un impact educativ asupra copiilor, învățându-i valorile precum curajul, generozitatea și bunătatea. Acestea sunt și o sursă importantă de divertisment, distrând și captivând audiența de toate vârstele.
În concluzie, poveștile românești sunt un element esențial al culturii naționale, fiind transmise de-a lungul generațiilor și continuând să fascineze și să inspire oamenii astăzi.
Era un om sărac – sărac, ş-avea o mulţime de copii. Acu era – în vremea foametei şi el a muncit v-o săptămână pe un căuş de grăunţe. Acu s-a dus la râşniţă cu dânsele. După ce le-o râşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a luat toată făina din căuş. Da el straşnic s-o mâniat. „Nu mă las eu aşa cu una cu două”
Era un ger grozav; ningea şi începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale.
Era odată un băieţaş care a răcit; se jucase pe afară şi se udase pe picioare, dar nimeni nu pricepea cum şi unde, fiindcă pe jos era uscat şi nu ploua.
A fost odată o femeie care voia să aibă un copilaş, dar nu ştia de unde să-l ia. Atunci s-a dus la o vrăjitoare şi i-a spus: „Uite, aş vrea să am un copilaş, nu poţi să-mi spui cum să fac să îl găsesc?”
Au fost odata doi feciori de împărat, care au pornit să-şi încerce norocul prin lume, şi feciorii ăştia au ajuns să ducă o viaţă atât de ticăloasă şi deşartă, că n-au mai avut îndrăzneala să calce pragul casei părinteşti.
A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai multe fete şi toate erau frumoase ca nişte zâne. Dar cea mai mică era atât de frumoasă, că până şi soarele, care văzuse atâtea, se oprea în loc, uitându-se la dânsa şi minunându-se de atâta frumuseţe.
A fost odată un ţăran sărac şi ţăranul ăsta sta într-o seară în faţa vetrei şi dregea focul alături de nevasta lui care torcea. – Prichindel de Fraţii Grimm
A fost odată o femeie şi femeia asta avea trei fete. Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru că avea un singur ochi şi era aşezat ochiul acesta tocmai în mijlocul frunţii; pe cea mijlocie
Era odată o fetiţă căreia îi muriseră mama şi tata şi ea rămăsese aşa de săracă, încât nu mai avea nicio cămăruţă unde să locuiască, nici un pat unde să doarmă, în sfârşit, nimic altceva decât hainele de pe ea şi bucăţica de pâine pe care unii trecători miloşi i-o dădeau din când în când.
Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc.
