A fost odată un vânător foarte meşter. El îşi pusese de gând a scoate din fiul său un vânător de să se ducă vestea; dară n-avu parte să-şi împlinească pofta inimei, căci muri, rămâind fiu-său mic.
Tag
Arăt: 11 - 20 din 131 REZULTATE
povesti
Despre povești. Poveștile românești sunt un element important al culturii naționale, reflectând tradițiile, valorile și credințele poporului român. Aceste povești au fost transmise oral de-a lungul generațiilor și s-au dezvoltat într-un mod unic, reflectând influențe din diferite zone ale Europei și ale Orientului Mijlociu.
Poveștile românești sunt adesea pline de fantezie și aventură, dar și de învățăminte morale. Personajele lor includ zâne, vrăjitori, dragoni și alte ființe fantastice, precum și eroi și eroine curajoase. Multe povești sunt încă populare și astăzi, fiind transmise copiilor de părinți și bunici.
Cele mai cunoscute povești românești includ „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Făt-Frumos cu părul de aur”, „Ileana Cosânzeana”, „Harap Alb” și multe altele. Aceste povești au inspirat adesea literatura și arta românească, fiind transmise din generație în generație.
Pe lângă faptul că sunt o parte importantă a culturii românești, poveștile au și un impact educativ asupra copiilor, învățându-i valorile precum curajul, generozitatea și bunătatea. Acestea sunt și o sursă importantă de divertisment, distrând și captivând audiența de toate vârstele.
În concluzie, poveștile românești sunt un element esențial al culturii naționale, fiind transmise de-a lungul generațiilor și continuând să fascineze și să inspire oamenii astăzi.
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei de Petre Ispirescu
A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă.
Hagi-Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Dincolo de „Crucea de piatră”, de-a stânga Şoselei Vitanului, se ridică biserica „Sfânta Troiţa”. Mândreţe de biserică.
Văduvele de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, şi destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata.
Sultănica de Barbu Ştefănescu Delavrancea
D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roşu şi albastru.
Şuer de Barbu Ştefănescu Delavrancea
La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune şi glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.
Sorcova de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Troienele se ridicau namilă până în tinda creştinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje şi stoluri, repezite în lungul uliţelor, sparte la răspântii şi împrăştiate
Pravoslavnicul şi slăninile de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Era odată un biet creştin sărac şi c-o droaie de copii mărunţi. Toată avuţia lui era gura femeii şi a copiilor, care ţipau de fitece. Guri flămânde, şi pace bună!
Poveste de Barbu Ştefănescu Delavrancea
O, poveşti, poveşti… lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca şi astăzi, şi ce este astăzi va fi odată ca niciodată.
Palatul de cleştar de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă.