La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adun
povesti
Despre povești. Poveștile românești sunt un element important al culturii naționale, reflectând tradițiile, valorile și credințele poporului român. Aceste povești au fost transmise oral de-a lungul generațiilor și s-au dezvoltat într-un mod unic, reflectând influențe din diferite zone ale Europei și ale Orientului Mijlociu.
Poveștile românești sunt adesea pline de fantezie și aventură, dar și de învățăminte morale. Personajele lor includ zâne, vrăjitori, dragoni și alte ființe fantastice, precum și eroi și eroine curajoase. Multe povești sunt încă populare și astăzi, fiind transmise copiilor de părinți și bunici.
Cele mai cunoscute povești românești includ „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Făt-Frumos cu părul de aur”, „Ileana Cosânzeana”, „Harap Alb” și multe altele. Aceste povești au inspirat adesea literatura și arta românească, fiind transmise din generație în generație.
Pe lângă faptul că sunt o parte importantă a culturii românești, poveștile au și un impact educativ asupra copiilor, învățându-i valorile precum curajul, generozitatea și bunătatea. Acestea sunt și o sursă importantă de divertisment, distrând și captivând audiența de toate vârstele.
În concluzie, poveștile românești sunt un element esențial al culturii naționale, fiind transmise de-a lungul generațiilor și continuând să fascineze și să inspire oamenii astăzi.
Ivan Turbincă de Ion Creangă
Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială.
Ion Roată şi Cuza-Vodă de Ion Creangă
Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni.
Inul şi cămeşa de Ion Creangă
Ai fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea.
Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen
Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Şi vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea…
Floriţa din codru de Ioan Slavici
În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâşmă, la crâşma aceea era o crâşmăriţă; crâşmăriţa avea o fată, şi pe fată o chema Floriţa. Fata asta nu era însă fiica crâşmăriţei, şi crâşmăriţă nu era mama fetei: fata era fată fără părinţi, şi crâşmăriţă maică de suflet a fetei…
Boierul şi Păcală de Ioan Slavici
Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:
Croitoraşul cel viteaz de Fraţii Grimm
Într-o dimineaţă de vară, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură.
Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o ţărancă, strigând cât o ţinea gura:
Croitoraşul cel isteţ de Fraţii Grimm
A fost odată ca niciodată o domniţă şi domniţa asta era atât de fudulă, că nu-i mai intra nimeni în voie. Şi de se întâmpla să vie vreun flăcău în peţit, îl punea numaidecât să-i ghicească vreo ghicitoare şi de n-o putea dezlega, îl arunca fără milă, batjocorindu-l în fel şi chip.
Omul de piatră de Nicolae Filimon
Omul de piatră. A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat şi-i zise:
– Să trăieşti, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămâne grea.