Doamne, ce m-aș fi făcut dacă mă nășteam, înainte
De-a exista cuvinte?
Cum aș fi spus ceea ce simțeam că trebuie să spun,
Dacă nici urletul nu era bun?
Despre poezii. Poezia Românească este o formă de artă literară care are o istorie bogată și diversă în cultura română. Aceasta a fost influențată de diverse curente literare, precum romanticismul, simbolismul, modernismul și postmodernismul. De-a lungul timpului, poezia românească a fost abordată de scriitori și poeți importanți, printre care Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Barbu și mulți alții.
Poezia românească are ca teme principale iubirea, natura, viața și moartea, dar și probleme sociale și politice. Este caracterizată de sensibilitate, rafinament și simbolism, fiind considerată una dintre cele mai importante forme de artă literară din țară.
Mihai Eminescu este considerat cel mai important poet al literaturii române, fiind cunoscut pentru poemele sale romantice și filozofice, precum „Luceafărul”, „Floare albastră”, „Scrisoarea III” și multe altele. Nichita Stănescu este un alt poet important, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare a poeziei, cu poezii dense și pline de simbolism.
Marin Sorescu este cunoscut pentru poemele sale pline de umor și satiră, precum „Cearta cu Dumnezeu” și „Trenul pierdut”. Ion Barbu este un alt poet important al literaturii române, cunoscut pentru poemele sale pline de simbolism, precum „Joc secund” și „Riga Crypto și lapona Enigel”.
În ultimele decenii, poezia românească a fost influențată de tineri poeți și scriitori care aduc un stil nou și inovator, cu poezie experimentală și abstractă. Aceștia se concentrează pe subiecte precum tehnologia, globalizarea și alienarea.
În concluzie, poezia românească este o formă importantă de artă literară, cu o istorie bogată și diversă. Este caracterizată de simbolism, sensibilitate și rafinament, aducând o contribuție valoroasă la cultura și literatura română.
Doamne, ce m-aș fi făcut dacă mă nășteam, înainte
De-a exista cuvinte?
Cum aș fi spus ceea ce simțeam că trebuie să spun,
Dacă nici urletul nu era bun?
Mai muncim o vreme, tată-mare,
Ca sa strângem bani de-nmormântare,
Mai muncim o vreme, mamă bună,
Și-or să ne îngroape împreună.
E amurg și mai rămân
Lângă foc și amintire,
Mă adun din risipire,
Și încep să cânt păgân.
A fi fire și nefire,
Nu mai știu ce mai îngân,
Polenul a uitat să se închine,
e luat de mic din fel de fel de flori
și prefăcut în miere de albine
și pus în faguri încercuitori.
Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconştientul, cui îl las?
Mi-e somn adânc şi obosit sunt foarte,
Nu mă mai recunosc în tot ce fac,
Vreau somnoterapie de un veac
Într-un gheţar de lacrimi, de departe.
Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndată ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
Și l-a lasat acolo, în pământ.
Carnea ta miroase-a mere, gura ta miroase-a mere,
Două clopote de mere și de rouă vor să bată
Unde stau acuma sânii luminați de-o rea plăcere.
De curând,
m-am întâlnit cu melcul,
care a plecat în aceeași direcție cu mine
acum 20 de ani.
El n-are nevroză.
Cu lacrimi ți-aş scrie, bătrâna mea ţară,
Un cântec făcut dintr-un lut absolut,
Copiii să-ţi crească, duşmanii să-ţi piară,
Să fii viitor, şi prezent, şi trecut.