Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit,
Si ca stramosasca-avere geniul l-ai mostenit,
Cântator al primaverii, ce ai darul a placea,
Poezii
Despre poezii. Poezia Românească este o formă de artă literară care are o istorie bogată și diversă în cultura română. Aceasta a fost influențată de diverse curente literare, precum romanticismul, simbolismul, modernismul și postmodernismul. De-a lungul timpului, poezia românească a fost abordată de scriitori și poeți importanți, printre care Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Barbu și mulți alții.
Poezia românească are ca teme principale iubirea, natura, viața și moartea, dar și probleme sociale și politice. Este caracterizată de sensibilitate, rafinament și simbolism, fiind considerată una dintre cele mai importante forme de artă literară din țară.
Mihai Eminescu este considerat cel mai important poet al literaturii române, fiind cunoscut pentru poemele sale romantice și filozofice, precum „Luceafărul”, „Floare albastră”, „Scrisoarea III” și multe altele. Nichita Stănescu este un alt poet important, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare a poeziei, cu poezii dense și pline de simbolism.
Marin Sorescu este cunoscut pentru poemele sale pline de umor și satiră, precum „Cearta cu Dumnezeu” și „Trenul pierdut”. Ion Barbu este un alt poet important al literaturii române, cunoscut pentru poemele sale pline de simbolism, precum „Joc secund” și „Riga Crypto și lapona Enigel”.
În ultimele decenii, poezia românească a fost influențată de tineri poeți și scriitori care aduc un stil nou și inovator, cu poezie experimentală și abstractă. Aceștia se concentrează pe subiecte precum tehnologia, globalizarea și alienarea.
În concluzie, poezia românească este o formă importantă de artă literară, cu o istorie bogată și diversă. Este caracterizată de simbolism, sensibilitate și rafinament, aducând o contribuție valoroasă la cultura și literatura română.
Sonet de Ion Luca Caragiale
Infam, hidos spectacol şi-ngrozitor de trist,
Cum varsă lacrimi fiii mulţimii proletare!
Vai! glasul meu se pierde-n măreaţa lor cântare:
Un duel de George Topârceanu
Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Fântâna de Alexandru Macedonski
Cunosc o fântână pe valea umbrită
Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat
S-adorm între frunze de plopi şi răchită,
Frumusete de Grigore Alexandrescu
Adesea pe câmpie
Auz o armonie,
Un ce melodios:
Un glas care se pare
Ascuns în departare,
Semnul de Ion Luca Caragiale
Din toate câte sunt pe lume,
Nu-i una fără semn anume:
După miros cunoşti o floare;
Cunoşti un fruct după savoare;
Un iepure de George Topârceanu
Scurt, mohorul a foşnit…
Şi spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!
Faunul de Alexandru Macedonski
În ochii mei adânci, pe brânci un faun priveghează,
Visează straşnica plăcere ce poţi s-o smulgi unui viol,
Hipnotizări ce pervertesc rânjind împrăştiază
Eliza de Grigore Alexandrescu
Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea?
Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut?
E veche ca pământul, împodobește firea,
Testamentul unui poet cunoscut M. Codreanu de George Topârceanu
Din cel ce sunt acum o jumătate
E cât p-aci să zboare către stele…
Las dracului necazurile mele
Şi-un post vacant la „Contabilitate“.




