Tu nu-nțelegi, Zoile, râsul meu…
Într-un oraș din asfințit, departe,
Cu mult negoț și știutori de carte,
Trăia pe vremuri un sărman evreu,
George Topârceanu
George Topârceanu a fost un poet, prozator și dramaturg român de renume, născut la 6 martie 1886 la București și decedat la 7 mai 1937, la vârsta de 51 de ani. Este considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii române interbelice.
Topârceanu a studiat la Liceul Sfântul Sava din București și a urmat apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București. În timpul studenției, a fost redactor la revista „Literatorul” și a debutat cu poezia „Un răsunet” în 1904. A fost membru al grupării literare Junimea Tinerilor și a colaborat la mai multe publicații literare ale vremii.
Opera literară a lui George Topârceanu este impresionantă, cuprinzând poezii, proză și teatru. Poeziile sale sunt caracterizate prin umor, ironie, satiră și fantezie. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Balada unui greier mic”, „Rapsodii de toamnă” și „Plouă”. În proză, a scris povestiri și nuvele, printre care se remarcă „Bunicul”, „A treia țigară” și „Povestea găinii moarte”. În teatru, Topârceanu a scris piese precum „Conu Leonida față cu reacțiunea” și „Omul care a văzut moartea”.
George Topârceanu a fost apreciat de publicul cititor pentru limbajul său clar și expresiv, dar și pentru umorul său inteligent și subtil. Opera sa a influențat literatura română din perioada interbelică și a rămas o sursă de inspirație pentru multe generații de scriitori.
În concluzie, George Topârceanu a fost unul dintre cei mai importanți poeți și prozatori români din perioada interbelică. Opera sa literară este valoroasă și apreciată și astăzi, iar umorul și fantezia pe care le-a imbătat în scrierile sale sunt încă la fel de actuale și de îndrăgite.
În jurul unui divorț de George Topârceanu
Mişu St. Popescu vrea să divorţeze.
Lung prilej de vorbe şi de ipoteze.
În Iași de George Topârceanu
Două, post-meridiane…
Sună lung şi monoton
Ornicul cu trei cadrane
De la Sfântul Spiridon.
În drum de George Topârceanu
Peste firea muta doarme
Cerul plin de stele.
Patru plopi ascund în umbra
Casa dragei mele.
Icoanei de George Topârceanu
Împins mereu către păcate
Un suflet trist mi-au dat părinţii —
Bolnav de dorul clipei moarte
Şi ars de flacăra dorinţei.
Închinare de George Topârceanu
Mărire ţie! Îngeri şi imnuri de urare
Străbate-vor văzduhul gătit de sărbătoare
Şi firea picura-va din larg de zări albastre
Ţiganii de George Topârceanu
Dorm câmpiile-n lumină.
Peste pacea lor senină
Cade soarele-n apus.
Gelozie de George Topârceanu
Daca nu ne-am fi-ntilnit
(Absolut din întâmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot asa l-ai fi iubit.
Fum de George Topârceanu
Vis albastru al Naturii!
Cum se-nalţă-ncet din sfera
Pământeştilor combustii, spre azur,
Fără adresă de George Topârceanu
Îmi ceri adresa, domnul meu?
Sunt trist din cale-afară…
Cum să ţi-o dau, când însumi eu
O caut de-astă vară!