Prin luminişul crângului tăcut, De-atâta vreme nimeni n-a trecut. Copacii goi, în lungă nemişcare,
Tag
Arăt: 141 - 150 din 188 REZULTATE
George Topârceanu
George Topârceanu a fost un poet, prozator și dramaturg român de renume, născut la 6 martie 1886 la București și decedat la 7 mai 1937, la vârsta de 51 de ani. Este considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii române interbelice.
Topârceanu a studiat la Liceul Sfântul Sava din București și a urmat apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București. În timpul studenției, a fost redactor la revista „Literatorul” și a debutat cu poezia „Un răsunet” în 1904. A fost membru al grupării literare Junimea Tinerilor și a colaborat la mai multe publicații literare ale vremii.
Opera literară a lui George Topârceanu este impresionantă, cuprinzând poezii, proză și teatru. Poeziile sale sunt caracterizate prin umor, ironie, satiră și fantezie. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Balada unui greier mic”, „Rapsodii de toamnă” și „Plouă”. În proză, a scris povestiri și nuvele, printre care se remarcă „Bunicul”, „A treia țigară” și „Povestea găinii moarte”. În teatru, Topârceanu a scris piese precum „Conu Leonida față cu reacțiunea” și „Omul care a văzut moartea”.
George Topârceanu a fost apreciat de publicul cititor pentru limbajul său clar și expresiv, dar și pentru umorul său inteligent și subtil. Opera sa a influențat literatura română din perioada interbelică și a rămas o sursă de inspirație pentru multe generații de scriitori.
În concluzie, George Topârceanu a fost unul dintre cei mai importanți poeți și prozatori români din perioada interbelică. Opera sa literară este valoroasă și apreciată și astăzi, iar umorul și fantezia pe care le-a imbătat în scrierile sale sunt încă la fel de actuale și de îndrăgite.
Şoapte de George Topârceanu
În noaptea tristă care ne desparte, Tu poate simţi în jurul tău suspine Şi fâlfâiri de aripi şi de şoapte…
Şomerul de George Topârceanu
Umblând în sus şi-n jos pe bulevard, A poposit la umbră sub un gard, Şi-i trist fiindcă nimeni nu-l întreabă
Taina nopții de George Topârceanu
În lumina lunii doarme Casa dragii mele,I-au cuprins pridvorul tainic Ramuri de zorele.
Vecina de George Topârceanu
Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină, Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, –Că ţi-am făcut potecă prin grădină…
Vin ţigăncile la crâng… de George Topârceanu
Vin ţigăncile la crâng Să culeagă viorele ,Vin cu fustele-n parâng Şi cu dancii după ele.
Vin’, iubito de George Topârceanu
Prin dumbravă se strecoară Vânt de vară, Şi cocorii, şir pribeag, În adânc senin plutesc.
Zi de vară de George Topârceanu
Linişte. Căldură. Soare. Sălciile plângătoare Stau în aer, dormitând. Un viţel în râu s-adapă
Şoaptele nopţii de George Topârceanu
Întrebam aseară luna gânditoare: Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea,
Portret de George Topârceanu
Ea are ochii mari, Ea are gura mică, Un corp cu forme tari Şi graţii de pisică.