Albastru, române, ţi-e steagul,
Dar ştii tu de ce? Să te-nvăţ.
Albastru-nsemnează ciocoii,
Şi tot ce-ţi aduni tu cu boii
Din mila căldurii şi-a ploii
Al lor e, şi-acum şi de-a pururi,
Şi-al tău, cerşetorule, un băţ.
Tag
Arăt: 71 - 80 din 238 REZULTATE
George Coșbuc
George Coșbuc a fost un important poet român, născut la 20 septembrie 1866, în comuna Hordou din Transilvania, care la acea vreme era parte a Imperiului Austro-Ungar. El a studiat filologia la Universitatea din Budapesta și a început să publice poezii încă din adolescență.
Opera sa literară a fost influențată de tradițiile și cultura populară românească, precum și de istoria și mitologia românească. Coșbuc a publicat o serie de volume de poezii, inclusiv „Balade și idile”, „Pilde și povestiri”, „Năpasta” și multe altele. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Miorița”, „Hora unirii” și „Omul”.
Poeziile lui Coșbuc sunt caracterizate de o simplitate și o forță expresivă puternică. Ele au fost apreciate de criticii literari și de publicul larg, iar astăzi sunt considerate unele dintre cele mai importante și influente poezii din literatura română.
În plus față de poezie, Coșbuc a fost și un important jurnalist și publicist. El a lucrat la mai multe publicații importante, inclusiv „Tribuna”, „Românul” și „Voința Națională”, și a fost un susținător activ al mișcării naționale românești.
Cu toate acestea, Coșbuc a fost, de asemenea, criticat pentru pozițiile sale politice. El a fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România și al luptei pentru independența României, iar aceste poziții politice l-au adus în conflict cu autoritățile austro-ungare de la acea vreme.
În concluzie, George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți și jurnaliști români ai secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX. Opera sa literară a avut o influență semnificativă în dezvoltarea literaturii române, iar activismul său politic a făcut din el un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.
Flăcări potolite de George Coşbuc
E cald. De drum îndelungat
Picioarele de-abia îl mal ţin,
Şi-i cale până-n sat!
El e flămând şi e-nsetat
Şi-i slab, că e bătrân.
Umbră de George Coşbuc
Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.
Trei, Doamne, şi toţi trei de George Coşbuc
Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.
Toţi sfinţii de George Coşbuc
La Neamţu-n sfânta mănăstire
Stau rând toţi fraţii în Christos;
Au gândul drept şi cuvios
şi cântă versuri din Psaltire.
E praznic astăzi, sunt „Toţi sfinţii”,
Şi din bătrâni e obicei
În cinstea sfinţilor să bei –
Iar legea n-o ştirbesc părinţii.
Toamna de George Coşbuc
Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Sărindar de George Coşbuc
Iar Matei în baltă stete
Până-n zori, în stuf ascuns,
Frigul nopţii l-a pătruns
Şi prin suflet spaimă-i dete
Că pierirea l-a ajuns.
Rugămintea din urmă de George Coşbuc
Eşti schilav tot! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă,
Şi ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Şi casa voastră-n vale,
Şi biata mamă-ţi va ieşi
Plângând în cale.
Romanţă II de George Coşbuc
Te-am strâns sărutându-te, Radă,
Târziu într-o noapte d-april –
Azi mai fiecare copil
Ne cântă iubirea pe stradă.
Că oameni deşi n-au ştiut
De noi şi de tainele noastre,
Dar stelele bolţii albastre
Văd toate, şi ele-au văzut.
Filozofii şi plugarii de George Coşbuc
Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,
Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.
Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, şi fiecare
Înşira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;
Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,
Ci, tăcut, îşi păzea drumul călărind încetişor.
Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace
Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,
Iară între ei se-ntinse ciorobor şi mare sfat: