– „Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ
Sălbatica Zân-a pădurii,
Căci ochii ei negri asemenea sunt
Cu negrele boabe-ale murii.
Tag
Arăt: 41 - 50 din 238 REZULTATE
George Coșbuc
George Coșbuc a fost un important poet român, născut la 20 septembrie 1866, în comuna Hordou din Transilvania, care la acea vreme era parte a Imperiului Austro-Ungar. El a studiat filologia la Universitatea din Budapesta și a început să publice poezii încă din adolescență.
Opera sa literară a fost influențată de tradițiile și cultura populară românească, precum și de istoria și mitologia românească. Coșbuc a publicat o serie de volume de poezii, inclusiv „Balade și idile”, „Pilde și povestiri”, „Năpasta” și multe altele. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Miorița”, „Hora unirii” și „Omul”.
Poeziile lui Coșbuc sunt caracterizate de o simplitate și o forță expresivă puternică. Ele au fost apreciate de criticii literari și de publicul larg, iar astăzi sunt considerate unele dintre cele mai importante și influente poezii din literatura română.
În plus față de poezie, Coșbuc a fost și un important jurnalist și publicist. El a lucrat la mai multe publicații importante, inclusiv „Tribuna”, „Românul” și „Voința Națională”, și a fost un susținător activ al mișcării naționale românești.
Cu toate acestea, Coșbuc a fost, de asemenea, criticat pentru pozițiile sale politice. El a fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România și al luptei pentru independența României, iar aceste poziții politice l-au adus în conflict cu autoritățile austro-ungare de la acea vreme.
În concluzie, George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți și jurnaliști români ai secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX. Opera sa literară a avut o influență semnificativă în dezvoltarea literaturii române, iar activismul său politic a făcut din el un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.
Hora de George Coşbuc
E frumoasă şi mireasa-
Ce te uiţi a vreme rea?
Hai, ţigane, cântă deasa,
Cântă, cioară, tropotită-
Dar când stau să-mi văd iubita,
Tot nu e ca ea!
Vulturul de George Coşbuc
Venind de departe cu zborul întins
S-oprise deasupra Ceahlăului nins,
Ş-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins
Căzu, ca să prindă vreo pradă,
Cum uneori parcă vezi fulgerul stins
Hafis de George Coşbuc
De ştii tu, băiete, să bei şi să taci,
Haide vino cu mine!
Ia cupa cea largă şi-ai grijă ce faci
Ascunde-o bine,
Căci mufti ne-o vede şi mufti ne-o ia.
Şi mufti Ia urmă se pune şi-o bea –
Şi dăm de ruşine!
Voichiţa lui Ştefan de George Coşbuc
Doamna lângă Ştefan vine,
Blândă-n vorbe şi-n purtat:
Doamne, iar eşti supărat!
Sunt, Voichiţă, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Şi-nflorită de ruşine:
Ce-am făcut, măria-ta?
Groparul de George Coşbuc
El cântă, să-i treacă din vreme, săpând,
Şi lucru mai spornic să-i pară,
Şi galbene oase le-aruncă pe rând
Din groapă pe lutul de-afară;
De câte ori însă aruncă vrun os,
Găseşte vreo glumă şi-o vorbă pe dos
Să râdă de bietele oase.
Voci din public de George Coşbuc
Iar omul în lume se naşte
Cuminte-ori netot,
Şi scopul său ultim: să caşte.
Trudit că vieţii nu poate
Să-i afle menirea şi rostul,
Cumintele cască; iar prostul
Stă gură căscată la toate –
Şi-atâta e tot
Gramatica şi medicul de George Coşbuc
Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la şcoală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic şi retor, căci feciorul
Isteţ era la vorbă şi gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.
Vine ploaia de George Coşbuc
Vine ploaia! Las’ să vie!
Da, ce-i bună ploaia ştie,
Iarba arsă din câmpie
Las’ să vie! Las’ să vie!
Golia ticălosul de George Coşbuc
La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii
Se întinseră-n coloane de luptă moldovenii,
Şi-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor,
Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineţii
Prin vale să-şi reverse din lături călăreţii
Ca vânturi iuţi ce scurmă şi-mpart cumplitul nor.